Bun de tot

Pe Cruyff nu l-am prins jucînd. Prima dată, l-am văzut îmbrăcat într-un sacou, într-o fotografie, decupată dintr-un ziar și lipită ca afiș, în spatele unui magnetofon.

„Bun a fost ăsta, bun de tot!”, mi-a zis taică-meu, apoi a dat din cap pe verticală, de parcă ar fi fost alt om care îi susține afirmația. Eu mă uitam la jucătorul din stînga lui. Mă uitam la Hagi. Și o vreme, am uitat de omul care se trăgea în poză cu Regele.

I-am mai citit fugitiv numele scris cu pasta de dinți pe spatele tricourilor băieților din clasele mai mari. L-am regăsit, mai apoi, pe linia melodică a unui clip, într-una din încăperile internetului. Spun l-am regăsit căci de data asta îl tot căutam. Încet, încet începusem să înțeleg cine cu cine se trăgea în fotografia aia de demult.

Cruyff are cancer la plămîni. Nu e timp de statistici, de păreri de rău, nu e timp de ridicat ode, omul nu a murit. E timpul doar să încercăm să nu fim driblați, să nu lăsăm marcajul ăla larg, retro, să nu ne ducem pe fentă, e timpul să ne prindem că un 11m se poate bate cu pasă la coechipier, așadar e timpul să ne imaginăm că l-am putea opri pe cel poreclit Ogarul.

Ce iluzii, omul trece printre fundași ca și coloana oficială a unui demnitar prin traficul împotmolit. Nici o paranteză, domnilor postaci profesioniști!

Cruyff fuge și acum, cînd am închis clipul care să îmi inspire textul, iar mingea, pe care o dă pe lîngă adversar, îmi cade pe taste și îi revine cu efect înapoi. Cruyff a dus conceptul de fotbal total la nivel de etalon, așa încît orice dribling de-ale lui pare o reclamă pentru care jucătorii de azi trag zeci de duble cu tot cu efecte speciale.

Îl văd pe Ibrahimovici cum înscrie cu scheme desprinse din arte marțiale, îl văd pe Messi care nu se mai oprește după ce a descoperit că vitrinele în care stă Maradona pot fi rearanjate, îl văd pe Ronaldo, ba nu, nu îl văd pe Ronaldo în Cruyff!

Îl văd mai degrabă pe Dobrin, cu aceeași întoarcere din corp, specifică vremurilor în care ultrașii aveau pantalonii evazați. Îl văd pe Pele cum se bucură sărind într-un picior cu pumnul în aer. De fapt, cred că fotografia cu Hagi și Cruyff e fotografia completă. În ea vezi motivul pentru care voi citiți, noi scriem și împreună ne uităm la fotbal.