Fără mască, despre Halep

Nu vom vorbi despre tenis, vom vorbi despre Halep. Adică, din nou, vom vorbi despre noi

Halep a pierdut încă o dată, de data asta după ce a condus cu 5-1 în setul decisiv. Urmează rafting-ul printre critici, iar apa e parcă din ce în ce mai rece după un eșec, valurile tot mai învolburate.

Nu demult, Ronaldo s-a deghizat, a ieșit pe stradă și a început să bată mingea pe o pietonală. I s-au alăturat prea puțini trecători, un singur puști a oprit timpul copilăriei și i-a oferit o pasă celui care avea să își dezvăluie identitatea cu bucuria mesajului publicitar transmis. Apoi, înghesuială, autografe, nebunie curată, tot tacîmul notorietății.

Dacă am deghiza-o pe Simona Halep și am pune-o să bată mingea într-o stație de metrou din București? Oare cîți români nu vor afișa zîmbetul pe buze cînd vor descoperi, cu uimire, că i-au returnat o minge de tenis tocmai Simonei, în drumul lor spre orice. Cîți vor spune: „Ah, dacă știam că ești Simona Halep nici nu m-aș fi oprit!”. Probabil nimeni nu s-ar încrunta și cu toții ar savura demascarea. Aceeași înghesuială, aceleași autografe, deja vedeți nebunia din stație, hai, recunoașteți! Trenul pleacă, vine realitatea.

Și totuși Simona nu a cîștigat încă nici un turneu de Mare Șlem, din unele a iesit chiar prematur, și totuși Simona poate pierde un meci de la 5-1, și totuși Simona încă nu a bătut-o încă pe Sharapova, și totuși Simona a fost acuzată că nu a jucat pentru România pentru a se odihni pentru turneele ATP, și totuși Simona a schimbat antrenorul printr-un sms, și totuși Simona nu servește ca o campioană, afirmă specialiștii. Acum chiar vine realitatea.

Și totuși Virgina Ruzici e atît de departe. Pînă și poantele lui Ilie Năstase au îmbătrînit, iar pe Țiriac banii îl fac să pară și mai în vîrstă. Tenisul în România murise demult. De nicăieri a răsărit o Simona, în timpurile ăstea, timpuri care mă fac să cred că pînă și zecele Nadiei a avut norocul să fie luat în vremuri nostalgice. Acum ar fi valorat doar un like și la prima ei ezitare pe bîrnă ar fi fost anulat de un dislike.

Nu Simona, noi sîntem cei deghizați, de comunism, de postcomunism, de democrație, de traiul de zi cu zi, de lipsa unor modele contemporane, de burtiere TV, de bloguri, de orice, și poate de aia Simona refuză, uneori, să ne mai recunoască. Și totuși încă zîmbește, de fiecare dată.