Colapsul caimacului

Ce se întîmplă azi cu Steaua e doar o focalizare a imaginii neclare, de ani de zile

Harababura FCSB-Steaua e de fapt un dezastru perfect explicabil al modului de revendicare românească a ciolanului, revendicare posibilă datorită unei privatizări obscure în care activele și pasivele au apărut la televizor, vopsite după interes, pe rînd, de terți. Restul neclarităților, adică esențialul de 99%, au rămas pe buzele tribunei, indiferent de performanțe, ca un nod în gît.

Un patron pe care suporterii nu l-au considerat transparent decît atunci cînd se credea ba Ștefan cel Mare, ba Viteazul, ba Războinicul, doar pentru că, spre exemplu, unul dintre angajații săi dădea două goluri Valenciei, iată situația ideală pentru a fi exploatată acum de politic și salutată de galeria radicală care, brusc, după miliarde de obscenități scandate, revendică acum doar bun-simț. E cam tîrziu pentru toată lumea.

Steaua a fost, pe rînd, centru de propagandă, în paralel cu centru de performanță impusă, a fost personaj de basm pentru că reușise, în cîteva zeci de ani, să răstoarne, prin boemul jucătorilor și al celor care tolerau regimul pentru glorie, pentru un video sau pur și simplu pentru că iubeau fotbalul, ierarhia anilor ’80 în Europa, impunîndu-se în fața cluburilor cu ani de înființare în care comunismul nu exista nici măcar ca şi cuvînt. A fost iubită și a continuat să fie iubită pentru că a continuat să ofere doza de adrenalină fotbalistică indiferent de cine și-a revendicat meritele. Doza de glorie care umplea inima unui suporter era asigurată.

Nodul în gît a ajuns la doctor. De acolo, evident, la analize. Se va stinge acest club fabulos care a marcat ani de zile setea de fotbal a milioane de generații private de istoria şi proprietatea sănătoasă de un regim idiot, pentru îndepărtarea căruia unii de prin neamul ăsta s-au stins ca fraierii, vorba celor care azi dau tonul? Indiferent de răspuns, e doar dovada că mereu, ca nație, am fost în contratimp.

De dragul lor, poate, sigla valora mai mult decît un loc de parcare cumpărat de baștan atunci cînd merge la dentist și nu are unde să își înfigă bolidul, de dragul lor, o armată care s-a culcat pe o ureche doar pentru că au venit americanii cu o macara antirachetă și că turcii rezistă cu islamiștii, generalii o ard aiurea cu secțiile de sport, ca nicăieri în Europa Occidentală. Am uitat, prea ușor, cu „tonții” cine ne-a dat răgazul să ne batem pe proprietate. Stați liniștiți, ne ocolesc toți refugiații, nu avem noi norocul ăsta.