V-am pupat, copii!

Ca să înțelegi Rapidul, nu e de ajuns să îl privești pe Pancu cu Daniel Niculae trăgîndu-se în poze la ultimul meci de acasă, înainte de retrogradare.

Și totuși, pînă la urmă ei au jucat. Ca să înțelegi Rapidul, trebuie să dai praful la o parte, să răscolești sufletul vremii pînă cînd iubirea de atunci să devină pansamantul peste rana de acum.

„Eu cred că toţi jucătorii din ţara noastră ar fi fost bucuroşi să joace la Rapid! Pentru că la Rapid ai avut şi mai ai chiar şi astăzi dreptul de a pierde, ceea ce e un lucru foarte rar în lumea tot mai blindată a fotbalului.” Declaraţia îi aparţine lui Ştefan Covaci, într-un interviu acordat lui Ioan Chirilă în ziarul Rapid ’87. Pe hîrtia aspră şi îngălbenită, timpul a îngroşat textele cronicarilor cu emoticoane ce îţi fac pielea de găină.

Tot în paginile ălea, Radu Cosaşu e pus la încercare să îşi imagineze ceva ieşit din comun cu Rapidul. Faţă de ceilalţi ziarişti, ce vorbesc despre finale imaginare ale Rapidului cu mari forţe ale Europei, Cosaşu aminteşte de un meci de 0-1 cu Petrolul, în care suporterii Rapidului scandează că merită să joace în B, la ce prost jucaseră în meciul ăla.

Așadar, trecutul ne spune că Rapid are voie să piardă. Că suporterii sînt de o onestitate și un fair-play pe care astăzi doar cei din scaunele cu rotile sînt capabili să îl emane pe un stadion în România. Și, cel mai important, ne spune că Rapidul rîde, și de aici a venit mereu invidia. Pentru un club care se numește Rapid, într-o țară în care trenurile nu au ajuns niciodată la timp, clubul ăsta a ajuns mai devreme la inimi decît oricare alt club.

Nu sînt rapidist, însă primul articol l-am scris după un meci de al lor. Și simt că zîmbetul trebuie să rămînă aceeași flacără care a dansat aprinsă de pasiune. La primul zbor, Rică Răducanu e rugat de coechipierii săi, la mișto, să scuture scrumierele pe geamul avionului. Speriat de zbor și în necunoștință de cauză, Tamango, în rîsetele colegilor, încearcă să coboare hubloul. Văzîndu-l, nea Titi îi spune că dacă tot vrea să facă plonjoane, să folosească uşa, pentru unul de amploare. Cine e nea Titi? Răsfoiți povestea, merită. Hai! „V-am pupat, copii!”, vorba lui Rică, pe altă dată.