Demnitatea, la sclavii de lux

La cît plăteşte, başcanul poate să calce omul în picioare şi să-i ia şi femeia. Merită! Scandalurile din fotbalul judeţean seamănă, la prima vedere, întru totul cu cele din Liga întîi. Într-o foaie de provincie, am citit reportajul, pasămite de […]

La cît plăteşte, başcanul poate să calce omul în picioare şi să-i ia şi femeia. Merită!
Scandalurile din fotbalul judeţean seamănă, la prima vedere, întru totul cu cele din Liga întîi. Într-o foaie de provincie, am citit reportajul, pasămite de senzaţie, al unui caz de demnitate. Senzaţionalul consta în faptul că un jucător, care n-a mai suportat să fie jignit şi batjocorit de patronul echipei, a ridicat capul din pămînt. Nu numai că i-a dat o replică dură mîrlanului cu bani, dar i-a îndemnat şi pe colegi să leapăde jugul, să plece la altă echipă. Momentul de demnitate ar fi fost unul exemplar şi de citat în toată media, dacă n-ar fi fost marcat de un argument, care l-a dus în derizoriu. La banii pe care ni-i dă nenorocitul ăsta, a zis fotbalistul portretizat de gazetar ca un revoltat de elită, nu merită!

În fotbal, prin urmare, funcţionează un mercurial al laşităţii şi al suportabilului, diferit de acela din societate. Milioane de români îndură o leafă de mizerie şi un patronat de tot rahatul, pentru nici o mie de lei pe lună, dar fotbalistul are întotdeauna de ales între un preţ al umilinţei mic şi unul care să merite. În prima Ligă, jucătorii se răscoală contra arbitrilor, contra antrenorilor, uneori şi contra protejaţilor şefului, niciodată însă contra omului care plăteşte. La cîteva mii de euro pe lună, başcanul poate să te calce în picioare, poate să te facă albie de porci, poate chiar să-ţi ia femeia. Merită. Străinii şi în mod special cei de culoare au un motiv în plus, care să-i ţină pe loc, în condiţia lor de sclavi de tip nou.

Pot să spună că nu ştiu româneşte. Deprind încă din prima zi golăniile şi limbajul de şanţ, dar le acceptă ca un dat normal al vestiarului, ca pe dovezi de integrare şi amiciţie. La zece mii de euro lunar, poţi să te laşi şi pălmuit. Se ştiu destule situaţii cu jucători bătuţi, precum şi rezolvarea ” pe cale amiabilă” a conflictului. Au mai primit nişte bani la contract, aşa că a meritat să primească un picior în fund şi un scuipat între ochi. Hai să fim corecţi şi să ne uităm în jurul nostru. Pentru cîţi din cunoscuţi, colegi, prieteni sau membri ai familiei am putea garanta că fac moarte de om la un scuipat între ochi? Am putea garanta mai degrabă pentru mia de euroi care ar stinge incidentul.

La cît de jigniţi sînt cu salariul de la stat şi de la privaţi un universitar, un medic, un funcţionar şi un muncitor, umilinţa nu merită banii. Salvarea definitivă ar fi o Românie numai de fotbalişti, cu nişte contracte anuale democratice şi decente, de 120.000 de euro pe cap de analfabet. Merită.