Marfa de Internet

Aleargă africanii ăştia de rup pămîntul, numai că-i stinghereşte mingea. Despre jucătorii culeşi şi aduşi în probe de pe Internet se vorbeşte cu un soi de discreţie vinovată, ca despre o soluţie de avarie, nu tocmai meseriaşă, dar în uz. […]

Aleargă africanii ăştia de rup pămîntul, numai că-i stinghereşte mingea. Despre jucătorii culeşi şi aduşi în probe de pe Internet se vorbeşte cu un soi de discreţie vinovată, ca despre o soluţie de avarie, nu tocmai meseriaşă, dar în uz. Unii par să ştie atît de multe despre oferta de Internet, încît cei care habar n-au care-i situaţia ar trebui să facă un complex de incompetenţă. E al treilea subiect cu atributele fatalităţii, după relaţia vicioasă cu arbitrii a echipelor cu bani şi înmulţirea „ruperilor” la fotbaliştii care se îndoapă cu „întăritoarele” tolerate încă de UEFA.

Am nimerit într-o după-amiază la o şuetă profesională, unde se comentau riscurile achiziţiilor de pe Internet, cu sentimentul că iar am pierdut un tren. Recunosc că am, pentru acest gen de afaceri încercate pe nevăzutelea, aceeaşi lipsă de consideraţie ca pentru anunţurile matrimoniale din gazete. E de groază ce pot să gîndească despre ei, ca masculi, însinguraţii, impotenţii, îndelung refuzaţii de femei şi inşii cu grave probleme de raportare socială. Din modul în care se descriu, bărbaţii din paginile de talcioc amoros sînt perfecţi. Sînt tandri, spirituali, generoşi, disponibili, culţi, toleranţi şi buni familişti. Dacă n-ai şti că ai în faţă pagina cu elixiruri şi minuni a adevăratelor fiice ale Mamei Omida, poţi să crezi că ai coborît cinci secole, în plină eră renascentistă.

În oferta de pe Internet, e mai important ce nu se spune, decît ce se spune. Mulţi din fotbaliştii ieftini rulaţi de formaţiile noastre cu găuri în lot şi presate de timp au buba la cap. Unii au buba mare, alţii au buba pitită. Unui român, şi-i e greu să se aşeze cu psihicul între nişte străini, darmite unui african nedeprins cu gheata şi cu lumea urbană pînă la douăzeci de ani. Factorul psihologic nu e prins în nici o ofertă şi nu numai fiindcă e greu de pus în ecuaţie. Negustorii de fotbalişti nu-s nici ei nişte mari deştepţi. Vînd, ca orice tarabagiu, picioare şi plămîni, nu conştiinţe. Achizitorii noştri dovedesc acum, cînd e să facă deosebirea dintre un tînăr cu minte şi o gîndire primitivă, ce limitaţi sînt. E adevărat că nu-i musai ca un fotbalist să aibă o conversaţie aleasă, dar e un fapt că un jucător complet în teren n-are cum să rămînă tont. Aleargă africanii ăştia de rup pămîntul, numai că-i stinghereşte mingea.

Defectul, de fapt, nu-i la ofertă, ci la cumpărători. Negustori mari nu sînt cei care vînd bine, ci care cumpără bine. Fotbalul românesc e deficitar la profesiile complementare. Cumpărătorii de la cluburi dau greş. Un fotbalist reparat de mai multe ori la genunchi e ca o maşină care a intrat în cîteva rînduri în copaci. Face impresie, după ce iese din service, cu vopseaua, dar pe dinăuntru e zdruncinată definitiv.