Dreptatea lui Răzvan

Să pierzi construind sau să cîştigi răscolind fundul sacului? Problema cu Răzvan Lucescu nu sînt rezultatele, ci gîndirea lui umilă, de codaş care ar urca muntele şi de-a buşelea, numai ca să ne arate el nouă că a ajuns sus. […]

Să pierzi construind sau să cîştigi răscolind fundul sacului?

Problema cu Răzvan Lucescu nu sînt rezultatele, ci gîndirea lui umilă, de codaş care ar urca muntele şi de-a buşelea, numai ca să ne arate el nouă că a ajuns sus. Cînd Răzvan a zis – şi nu doar o dată – că ar fi bun şi un punct în Bosnia, eu, unul, m-am simţit jignit. Dar jignit în toată fiinţa mea de român care s-a săturat de tot puhoiul de perdanţi vestiţi cu subvenţii de la buget, de ciubucari la privaţi şi de plutoanele de „reprezentativi” dinainte învinşi. Nu mai vreau să mă reprezinte rataţii, resemnaţii şi milogii. M-am săturat de atleţii de pe locurile 15-18, cu România scrisă mare pe piept, de tenismenii veşnic eliminaţi în turul doi şi de antrenorii care dau interviuri despre succesele lor în Vladikavkaz. Cum să mă reprezinte în lumea care contează în sport un om ca Răzvan Lucescu, plecat la ciupeală, care numără punctul cum numără babele leul la pensie şi pentru care barajul, adică încă un deal de atacat în patru labe, e marea realizare?

Pentru Răzvan Lucescu, nu contează că sus, în vîrful muntelui, sînt cinstiţi numai cei care urcă pe două picioare, bărbăteşte, cu o psihologie de învingători, iar tîrîtorii nici măcar nu sînt puşi la socoteală. Totul e să poată spune că el a ajuns pe culme. Chiar şi huiduit de cei care s-au săturat de mersul cocoşat şi au început să ridice fruntea şi să se uite drept în ochii Europei, nu ocolind-o cu privirea. Dacă gîndeşti ca Răzvan Lucescu, calificarea la Europene nu-i pierdută. Un punct de aici, un egal de colea, un sfert de penalty de la prieteni, o descalificare prin vecini, un joc pierdut cu mai puţin de 0-5, tot ce lungeşte agonia e cîştig. Nu contează că ai cîştigat stînd cu privirea-n pămînt şi cu spatele la public, contează numai aritmetica păduchioasă a acestor ultimi ani, în care alergăm cu limba scoasă spre ultimul loc din Turneul final ca şi cum ar fi primul. Ultimul clasat e ultimul clasat, nu contează în ce etapă a competiţiei.

Răzvan Lucescu poate să se şi califice, dar felul în care o face rămîne rană deschisă. De multe ori, e mai bine să pierzi construind, decît să cîştigi scormonind la fundul sacului. Lui Răzvan Lucescu naşii fotbalului i-au dat „naţionala” ştiind că nu mai e nimic de scos din ea. Toţi ne-am dat seama de asta, nu şi Răzvan Lucescu. Dovadă că nu realizează de ce nu-i demis. Răzvan Lucescu nu-i demis ca să existe un vinovat, altul decît unul de-ai lor.