Din teren, totul se vede altfel!

Care e diferenţa dintre starea de San Siro şi starea de Dinamo? În primele etape, toate meciurile vor fi proaste.

Ele nu vor fi comentate ca atare, ca meciuri proaste şi foarte proaste, fiindcă sînt primele şi fiindcă scandalurile etapei […]

Care e diferenţa dintre starea de San Siro şi starea de Dinamo?

În primele etape, toate meciurile vor fi proaste.

Ele nu vor fi comentate ca atare, ca meciuri proaste şi foarte proaste, fiindcă sînt primele şi fiindcă scandalurile etapei le vor face pe cîteva să pară interesante. La îngheţul, la zloata şi la starea criminală a terenurilor, e exclus să avem nişte partide ca acelea transmise în ultimele zile de televiziunile europene. Friptura are dreptul să se cheme friptură pe masa de restaurant, nu în sandvişul slinos al unui navetist care aşteaptă iarna personalul.

În timp ce scriu acest articol, privesc pe fereastră la duşmănia de vreme de afară şi încerc să-mi închipui ce-aş gîndi eu despre fotbal, despre bani, despre public şi mai ales despre soartă, dac-ar fi să mă cheme Emeghara, Gîngioveanu sau Dică. Iar ce-mi trece prin minte, imaginîndu-mă pe un teren ca acela al Brăneştiului, ca jucător îndelung neplătit al Sportului sau ca un african cu oase subţiri, care şi-a rupt de mai multe ori ligamentele în noroaiele turului, nu-i bine să ştiţi! Sînt convins că un sondaj de opinie la publicul primei etape ar conduce la o tristă unanimitate: nici un spectator nu şi-ar dori să fie în teren în locul jucătorilor.

Trebuie să privim lucrurile şi aşa, prin ochii şi cu interesele celor din teren. Messi să fii şi tot prost joci! Pe zăpadă, pe un pămînt congelat, la plus două grade sau la minus cinci, adio tehnică şi adio spectacol! Totul e să scapi nerupt.

În copilărie, vedeam nişte meciuri din Divizia C ghemuit la un pas de tuşe. Încă mai aud trosniturile la gioale şi gîfîiala sugrumată a extremelor. Cu asta plecam acasă după joc, cu ecoul crîncen al trîntelor şi cu mirosul iute al năduşelii gladiatorilor de cartier. Nu poţi să fii mare actor într-un cămin cultural. Locul în care evoluezi te face mare, îţi asigură starea de spirit a biruinţei, îţi hrăneşte motivaţiile, te duce în sus.

În urmă cu nişte luni, la Milano, am trecut pe lîngă San Siro. Doar am trecut. Nu am intrat pe stadion şi totuşi mai am încă în suflet starea aceea ciudată şi înălţătoare de San Siro. N-aş şti s-o povestesc, dar cine a ajuns fie şi numai sub zidurile templului San Siro va pricepe ce vreau să zic. Şi care e diferenţa faţă de starea de Dinamo