Primă de dat afară

Orice maimuţăreală, cînd durează prea mult, începe să funcţioneze ca lege

Ca să se instaleze pentru numai cîteva etape pe banca de rezerve a Stelei, dar şi într-o vilă din Bucureşti, unul din fotbaliştii recuperaţi de Dan Petrescu de prin […]

Orice maimuţăreală, cînd durează prea mult, începe să funcţioneze ca lege

Ca să se instaleze pentru numai cîteva etape pe banca de rezerve a Stelei, dar şi într-o vilă din Bucureşti, unul din fotbaliştii recuperaţi de Dan Petrescu de prin fundăturile Ligii şi făcuţi din aproape nimic campioni, a căpătat o primă de instalare gigantică, de 100.000 de euro. Şi nu numai el. Aşa sînt instalaţi la Steaua toţi fiţoşii, cu o căruţă de bani şi cu covorul roşu.

Orice maimuţăreală, dacă durează suficient de mult ca să devină obicei, începe să funcţioneze ca lege. Prima de instalare e momeala cu care marile cluburi amorsează marile achiziţii. E excepţia care exclude legea, n-o confirmă. La noi, această trataţie de casă mare a devenit o taxă nesimţită pe trufia patronilor. Tot neamul de calici, de prin mahalalele de chirpici ale Africii, dar şi de la periferiile fotbalului european, nu pot să se instaleze în România decît cu o primă de 100.000 de euro sau mai mare. Tot soiul de mediocri, de reşapaţi, de ciudaţi şi de derbedei internaţionali sînt primiţi la Steaua cu temenele şi cu  prime de instalare de care nici laureaţii Premiului Nobel n-au parte. Un neica nimeni, cum e şi acest Apostol de Urziceni, nu de Vatican, a fost instalat cu cheltuiala pe care un spital o face pentru instalarea a zece ficaţi noi în zece muribunzi. O mai mare neruşinare e greu de imaginat!

Un avocat îmi spune că recent dezinstalatul Apostol ar putea să-i ceară culantului Becali chiar şi o primă de dat afară. Ca să creeze încă un precedent de şmecherie. La modul în care s-a instalat steaua Bărăganului la Steaua lui Becali, în cele cîteva etape în care a ars gazul, ar avea nu numai îndreptăţirea, ci şi tupeul altor cinci, şase  prime, cum ar fi: de adaptare, de intrare în formă, de dat jos cîteva kile de osînză, de frecat banca de rezerve, de chef de joc, de supărare, de dor de casă…

P.S. Sînt perfect de acord cu toţi confraţii care l-au făcut praf pe arbitrul Alexandru Tudor pentru prestaţia de la Tîrgu Mureş. Doar că sînt de acord, dacă se poate spune aşa, invers: el trebuia să dea 11 cartonaşe roşii şi 4 galbene! La cît de criminal s-a jucat cu coatele şi la jambe, ambele echipe ar fi fost scoase de pe teren în orice partidă internaţională.