Umor de barbugii
Banii le dau multora, mult mai avuţi decît avuţii noştri, un soi de dezlegare la prostie
Umorul are trepte, praguri şi teritorii interzise ori inaccesibile. Ironia e o chestiune de cultură şi de educaţie. În cele mai selecte lumi intelectuale, […]
Banii le dau multora, mult mai avuţi decît avuţii noştri, un soi de dezlegare la prostie
Umorul are trepte, praguri şi teritorii interzise ori inaccesibile. Ironia e o chestiune de cultură şi de educaţie. În cele mai selecte lumi intelectuale, ironia subţire e marca seniorului, a magistrului şi a lordului. Pragul de jos al ironiei e băşcălia, iar pragul de jos al băşcăliei e ţigănirea cu înjurături miştocoase. Sînt destui cei ce se simt luaţi în seamă numai cînd sînt înjuraţi la marele mişto de şefi. Există şi inşi care rîd de infirmi. Ca şi cum asta nu-i destul, găsesc întotdeauna imbecili care-i aplaudă. Cel care stîrneşte rîsul batjocorind un infirm e, de fapt, un infirm.
Cîteva categorii de infirmităţi ale creierului – zeflemeaua soldăţească de closet, măscările masculilor la vederea femeilor, apropourile abjecte la barbutul de puşcărie – sînt socotite în mediile analfabete şi primitive probe de haz şi bărbăţie. Fotbalul românesc de azi nu-i de conceput fără permanentul sarcasm de exceptaţi de la bun-simţ al unor patroni. Banii le dau multora un soi de dezlegare la prostie. Recentul schimb de sarcasme cazone dintre Piţurcă şi Iancu cel vînăt în cerul gurii e doar cu o mîrlănie în plus peste miştoul de trabuc al lui Borcea. Dacă am inventaria abjecţiile televizate sau împrăştiate frecvent cu celularul de neamul Becali, ar trebui să acceptăm că acesta e modul naţional de a te face simpatic la popor şi comic. Borcea, Turcu, MM Stoica, Gigi Becali, Iancu, Copos, Dinu Gheorghe, Mititelu, Neţoiu şi alţi cîţiva pamfletangii au reuşit să facă din fotbal un colocviu de troacă.
Drept care mă simt dator să-mi declar simpatiile şi opţiunile de rubrică. Mi-e indiferent dacă Dinamo pierde sau cîştigă, numai să-l văd tot timpul pe Borcea negru de supărare. Aş vrea ca Steaua să cîştige toate meciurile şi, totodată, Gigi să le piardă pe toate. Vreau să fie Craiova campioană, iar Mititelu să retrogradeze. Din partea mea, Timişoara poate să bată pe toată lumea, dacă Iancu ajunge falit. Aş vrea să-l văd din nou pe Piţurcă antrenor la naţională, dar numai după ce va mai fi de trei ori antrenor la Steaua. Şi pentru că orice articol despre umorul mai marilor fotbalului nostru impune şi o poantă de final, le adresez seniorului Iancu şi rafinatului Piţurcă un sincer, cald şi dezinteresat HUOOOO!