Tudor Octavian

Finețea observației și meșteșugul își dau mâna în texte care pot fi citite și la berărie, și la biblioteca Academiei

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Tudor Octavian
Un articol care nu merge cu sarmale și cârnați

Un fost coleg de la filologie, devenit cercetător lingvist, a alcătuit, în paralel cu sarcinile de serviciu și, s-ar putea spune, în pofida acestora, două tomuri masive, coborând în istorie și apoi urcând “la zi”, cu cele două definiri ale […]

...

Mai bine pe tușă, decât în spital

Dacă arbitrii ar sancționa toate faulturile golănești – din spate, la glezne, la fibră și prăvălirile pe adversar – prin care cei mai mulți dintre jucătorii cu o tehnică precară și cu o genă de maidan a răzbunării, la jumătatea […]

...

Eu, noi și regalitatea

Pentru mine, cel crescut cu o istorie mincinoasă și îmbătrânind în diversiune, toate informațiile privind regalitatea și rolul ei în devenirea modernă a României, au renăscut cu un plus de sens, într-un imens vid afectiv, odată cu reîntoarcerea acasă a […]

...

O corvoadă și o pagubă-n ciuperci: Cupa României

Cu excepția lui Miriuță, condamnat să bată măcar în Cupă, până ce va ști dacă mai rămâne la Dinamo, și a unor echipe din Liga a 2-a, dar și acestea cu niște motivații în afara gloriei sportive, Cupa României la […]

...

Fotbalul cu epoleți de generali și colonei

Că, probabil, așa stau lucrurile în toată lumea. Și că nu e deloc bine să ai păreri foarte apăsate despre generalii și coloneii deveniți subiecții unor scandaluri bugetare, fiindcă orice ar face și ar drege aceștia, e pentru apărarea patriei, […]

...

Antrenorii noştri de criză

Toată priceperea lor e să fie daţi afară înainte de a apuca să antreneze cu adevărat

Crizele de la cluburi – de obiectiv, de rezultate, de formă – nu s-au chemat niciodată crize. Cele mai multe din crizele prin care […]

vineri, 27 august 2010, 5:39

Toată priceperea lor e să fie daţi afară înainte de a apuca să antreneze cu adevărat

Crizele de la cluburi – de obiectiv, de rezultate, de formă – nu s-au chemat niciodată crize. Cele mai multe din crizele prin care trec formaţiile din prima ligă n-au nici o legătură cu situaţia economică a României. Cum dealtfel nici situaţia economică a României nu are nicio legătură cu tulburarea tectonică a finanţelor planetei, ci cu un şir de guvernări păguboase. Fapt e că, deşi cauzele crizelor din fotbal nu trebuie căutate la antrenori, ci numai la cei care-i angajează, efectele le suportă antrenorii.

Înmulţindu-se peste poate crizele de nepricepere, de caracter şi de trufie ale finanţatorilor, era normal să se constituie şi un corp de antrenori de criză, disponibili. Dar nu disponibili să antreneze mari echipe, ci să fie soluţii de compromis. Adică de criză: să salveze nişte echipe de la retrogradare, să garanteze unul din locurile 12-14, să cumpere cîteva puncte şi cîţiva arbitri, să ţină locul cald, pînă ce patronul angajează un antrenor adevărat, să se lase umilit, cu aerul că e lăudat, să scoată un ban amărît, pînă ce se iveşte antrenorul care ia toţi banii. În popor, categoria aceasta de slujbaşi cu probleme la coloana vertebrală se cheamă mantale de vreme rea. Nu s-ar putea spune că-s nişte antrenori răi. Tot ce-i de spus despre ei e că nu sînt nişte antrenori buni. N-ar fi drept să zicem că sînt antrenori răi pentru că n-au avut niciodată ocazia să dovedească dacă-s buni. Cum se ştie însă, prilejurile nu se împart echitabil, prilejurile se creează ori se intuiesc. În treburile care cer continuitate, nu e vorba de noroc. Dumnezeu nu risipeşte norocul pe resemnaţi, pe antrenorii, care preferă să fie călcaţi în picioare de investitori hachiţoşi ori prost crescuţi.

Problema e în care profesie ar fi să se mute, fiindcă nu numai că nu se pricep la fotbal – la fotbalul mare, vreau să zic – dar nu se pricep la nimic altceva decît la cel mai prost fotbal de prima ligă. Toată priceperea lor e să antreneze cîteva săptămîni, uneori chiar şi cîteva zile, aşteptîndu-se să fie daţi afară cu un picior în fund. Asta ştiu ei cel mai bine, să primească picioare-n fund, însă nu pe cîteva milioane de lei vechi, ci pe cîteva mii ori zeci de mii de euro.

La urma urmei, nici nu-i un tarif al umilinţei foarte rău. Într-o Românie, în care atîţia demnitari au vîndut hălci întregi din ţară pe mult mai puţin, cîteva mii de euro pentru un scuipat între ochi sau un picior în fund, reprezintă mai mult decît un cîştig. Reprezintă un atestat profesional. Îi ştii omului preţul.

Comentarii (4)Adaugă comentariu

Comentează