Starea de reprezentare

Fraţi români, nu ştiţi cumva ce-au făcut aseară ai noştri?

După 1989, am pierdut, repede şi probabil pentru totdeauna, starea de reprezentare. Mă simţeam reprezentat în lume de cei mai buni sportivi români. Nu mă întrebam cîtă minte aveau boxerii […]

Fraţi români, nu ştiţi cumva ce-au făcut aseară ai noştri?

După 1989, am pierdut, repede şi probabil pentru totdeauna, starea de reprezentare. Mă simţeam reprezentat în lume de cei mai buni sportivi români. Nu mă întrebam cîtă minte aveau boxerii şi dacă şahul se putea chema sport. Era destul că “ai noştri” ajungeau frecvent, chiar şi zilnic, în faţă. Nu conta că în presa din Vest altele erau sporturile de prima pagină. Ca o consecinţă a acestei stări, deschideam ziarele la ştirile cu “Succese româneşti peste hotare”. De regulă, veştile bune din alte sporturi erau zilnic mai multe şi mai semnificative decît cele din fotbal. Astăzi, lucrurile stau altfel. Nici măcar invers.

Cînd, joi seara, am butonat telecomanda de la meciul cu Hajduk Split la Europenele de atletism, exact în momentul în care Marian Oprea sărea 17,51 m, la triplu şi obţinea din ultima încercare, aceea a ultimei şanse şi a pariului cu tine însuţi, medalia de argint, un val de dogoare patriotică mi-a inundat toată fiinţa. Am trăit din nou, întocmai unei virilităţi întoarse acasă din neant, starea aceea minunată de reprezentare. Cîteva minute , Marian Oprea a devenit, ca-n vremurile bune din atletismul de stat de odinioară, “ai noştri”.

Din fizică, ştiu că atunci cînd se pierde ceva, se şi cîştigă ceva. Viaţa e altceva decît fizica. În viaţă, cînd se pierde ceva, se mai pierde şi altceva. Mi-am dat seama, bucurîndu-mă fără rezerve de victoria lui Marian Oprea în luptele lui cu soarta, şi abia în al doilea rînd cu adversarii de la Europene, că am uitat toate superlativele gazetăreşti din afara fotbalului. Că nu mai ştiu să scriu elogios despre un succes românesc peste hotare. Pentru fotbal, dicţionarul exaltării e din ce în ce mai bogat. Pentru “extra-fotbal” – cum barbar au ajuns să se numească gazetarii altor sporturi, vocabularul victoriilor a fost transferat prin metoda MEBO la fotbal. Tot ce mai ştiu ţine de dicţionarul, restrîns şi el şi vandalizat, al bunului simţ. Mai ştiu încă să-i spun lui Marian Oprea: Mulţumesc, românule, că mă reprezinţi, că-mi dai motive să nu mă simt ţigan şi cerşetor peste hotare!