“Oda bucuriei” cîntată la vuvuzele

Pun pariu că nici o vedetă nu pleacă din Africa de Sud cu picioarele rupte

Hai să fim serioşi, fotbalul mare, de idei, de ambiţii şi de măiestrii se joacă numai la cluburile cu faimă. Echipele “naţionale” cu pretenţii au […]

Pun pariu că nici o vedetă nu pleacă din Africa de Sud cu picioarele rupte

Hai să fim serioşi, fotbalul mare, de idei, de ambiţii şi de măiestrii se joacă numai la cluburile cu faimă. Echipele “naţionale” cu pretenţii au devenit, de fapt, nişte încropeli festive în patriotismul cărora nu mai cred nici cei mai vehemenţi suporteri. Într-un altfel de campionat, să-i zicem utopic, în care Anglia, Franţa, Italia, Spania şi Serbia, cu loturile actuale din Africa, ar avea ca adversari Realul din Madrid, F.C. Barcelona, Interul, Bayern Munchen şi alte cîteva formaţii continentale de calibru, “reprezentativele” numărate mai sus ar ocupa doar locurile de la mijlocul clasamentului în jos.

Nici una din aşa numitele surprize de pînă acum de la CM nu uimeşte cu adevărat. Şi ce dacă Statele Unite e înaintea Angliei în grupe?! La urma urmei, cine nu bate azi o Anglie cu englezi sută la sută? Sau o Italie cu italieni get beget? Ceea ce în urmă cu nişte ani era doar posibil, azi e probabil şi chiar de aşteptat. Asta a adus nou ediţia africană a Mondialelor, suprizele plicticoase. Un fotbal de butonat canalele tv şi cîte o porţie scurtă de spectacol sud-american. Ţările cu un fotbal interior mic se afirmă în Africa de Sud pentru că mizează pe loturi stabile, cu motivaţii individuale clare. Jucătorii mai răsăriţi ţintesc spre formaţiile cu bani din Europa. Trag să fie luaţi în seamă de scouteri, nu pentru decoraţiile de acasă.  

Pentru vedetele cu contracte de multe milioane de euro la cluburile lor, acest Campionat cu trompeţi de plastic şi cu un public pe cît de pasager, pe atît de neinteresant ca investiţie emoţională, e o corvoadă şi o chestiune de protocol. Pot să pariez că nici unul din marii fotbalişti ai momentului n-o să-şi rupă picioarele în CM 2010. Un nord – coreean plînge amărîtul pe imn la gîndul că o să se întoarcă acasă, la spart piatră, nu fiindcă e patriot, dar în Europa mai lăcrimează la imnuri numai fotbaliştii din Andora şI Luxemburg. Străinii din echipele de top ale Europei au ochii umezi numai cînd semnează contractele.

Mai e şi o chestiune de prudenţă: cum o să umilească alde Drogba şi Eto’o bătrîna Europă, cînd tot în Europa or să se întoarcă? Logic ar fi ca după un CM cu vuvuzele să urmeze unul cu doine şi manele, dar mă tem că mai e de aşteptat. Nu mult, un secol, două.