Ultimele trei – patru minute ale Craiovei
Echipa se simte obligată să fie fudulă ca patronul, să-l imite în ce-i mai rău
Nu cred să mai fi existat în campionatul nostru o echipă ca asta a Craiovei, pentru care minutele de prelungire să însemne mai mult dramatism, […]
Echipa se simte obligată să fie fudulă ca patronul, să-l imite în ce-i mai rău
Nu cred să mai fi existat în campionatul nostru o echipă ca asta a Craiovei, pentru care minutele de prelungire să însemne mai mult dramatism, mai mult absurd şi mai multă pagubă de om prost. Nu cred să mai existe în Europa un alt campionat cu atîtea scoruri date peste cap, contra logicii jocului şi contra oricărei logici, în ultimele trei – patru minute, ca la noi. Iar dacă mai există pe undeva o echipă ca a Craiovei şi un campionat ca al nostru, cu atîtea sfîrşituri aiurea de meciuri, aiureala de acolo precis că n-are aceleaşi cauze cu aiureala de la noi. Cauze foarte diferite pot duce la acelaşi mare faliment.
În ultimele douăzeci de etape, în cinci partide – trei acasă şi două în deplasare – Craiova a încasat golul înfrîngerii în minutele de prelungire. Un 25 % de absurd maxim, în fotbal ca şi în viaţă, nu mai e nici ghinion, nici întîmplare. E un mod oltenesc, dacă nu cumva şi unul naţional, de a considera începutul şi sfîrşitul lucrului, e consecinţa unei dezordini funciare. Numai la noi se vorbeşte de o treabă neterminată în termenii lui „e ca şi gata”. Meciurile erau ca şi jucate, scorurile erau ca şi bătute în cuie, jucătorii erau ca şi plecaţi la cabine, publicul îşi epuizase resursele de mişto judeţean, şi cu toate astea Craiova a mîncat bătaie. Nu o dată, nu de două ori, ci de cinci ori. Cînd necazul se întîmplă de atîtea ori, poţi fi sigur că o să se mai întîmple.
şi o doză masivă de trufie la Craiova, trufia păguboasă a celui care se grăbeşte să-şi bată joc de adversar, cînd mai sînt totuşi nişte minute de jucat. E greşit spus că fotbaliştii Craiovei „au oprit motoarele, aşteptînd ultimul fluier”. Echipa s-a contaminat de un maximum de fudulie mîrlănească de la patron. Cînd te cheamă Mititelu, dar te dai tot timpul uriaş, echipa se simte obligată să se poarte ca patronul, să i se facă simpatică imitîndu-l în reacţii şi în lauda se sine. Craiova de azi n-are nimic din ambiţiile şi rigoarea celei de altădată. Îi poartă abuziv firma şi i-o face de rîs. Prea mulţi mititei şi-au făcut numele mare pe seama unui club cu un trecut stimabil. Şi măcar de ar fi vorba doar de nişte trei – patru minute din acest campionat, dar la Craiova e vorba de ultimele trei – patru campionate. Şi de ultimele zece – douăsprezece.