Fotbalul fără manele e ca borşul fără bicicletă

Cine dă în manele, dă în popor, iar cine dă în popor, nu e bun român

Am aflat, din ştirea unui ziar de calitate, că Hagi a interzis manelele în şcoala lui de fotbal, iar din comentariul la ştire al […]

Cine dă în manele, dă în popor, iar cine dă în popor, nu e bun român

Am aflat, din ştirea unui ziar de calitate, că Hagi a interzis manelele în şcoala lui de fotbal, iar din comentariul la ştire al unui ziar plin cu reclame la manelişti şi la curvele ce-şi zic vedete, că decizia lui Hagi ar fi o imixtiune în viaţa personală a juniorilor. De parcă pentru asta fac Hagi şi Gică Popescu şcoli de fotbal demne de acest nume, de şcoli, ca să aibă juniorii unde lălăi împreună cu gaşca manele.

Ziarul – gunoi, care scrie de imixtiune, are totuşi o bază s-o facă. În România, relaţia fotbalului cu manelele şi maneliştii pare una naturală, dintotdeauna şi de la sine înţeles. În afara ţării, subiectul nu există, fiindcă nici maneaua ca distracţie nu există. S-ar părea că maneaua e ceva care merge la fix cu mintea de fotbalist, nu contează naţia, pentru că, de îndată ce ajung în campionatul nostru, străinii încep să asculte manele şi-şi proclamă în interviuri marea lor pasiune pentru manele, ca şi cum ar fi trăit lipsiţi de o mare plăcere şi, în sfîrşit, fotbalul românesc le-a oferit-o ca bonus de instalare.

Sînt atît de frecvente şi de entuziaste declaraţiile de dragoste ale fotbaliştilor români pentru manele, încît am putea să credem că omenirii întregi îi e refuzată o fericire populară inventată în România şi că statul ar trebui să se implice, ca s-o exportăm şi România să capete cinstirea după care tînjeşte.

Nu toţi fotbaliştii sînt înnebuniţi după manele. Unii sînt terorizaţi de patima pentru manele a majorităţii, dar nu se revoltă deoarece revolta nu duce nicăieri. Ar fi batjocoriţi şi arătaţi cu degetul nu numai de colegi, ci şi de funcţionarii şi tehnicienii de toată mîna ai fotbalului. Hagi are mult curaj interzicînd ceva ce n-are nici o legătură cu programul şcolii sale. E o decizie ce priveşte fondul muncii cu tineretul pe care presa n-o s-o sprijine, ca să nu-i supere pe cititorii care altceva decît manele nu ştiu.

Cine dă în manele, dă în popor, iar cine dă în popor, nu e bun român. E bun român numai cine ascultă zi şi noapte în neştire muzică ţigănească şi-şi lichefiază creierul ascultînd cugetări de genul “ Tu cu mine, eu cu tine” şi “Să moară duşmanii mei, că mi-a luat banii mei”.. Ca să realizăm cît de autohton şi de abuziv e cultul manelelor în lumea fotbalui, e suficient  să ne imaginăm un fotbal nemţesc sau olandez abuzat şi impozitat de manelişti. Nu că lucrul n-ar fi posibil, dar ne e greu chiar să ne întrebăm dacă ar fi posibil. Ar fi să batjocorim şi să atentăm la un nivel de civilizaţie a spectacolului sportiv care ne-ar descalifica pentru multă vreme ca locuitori ai Europei. Nu maneaua în sine e condamnabilă, ci faptul că instituţiile culturale ale statului, timorate de libertăţile democraţiei, dar încă insensibile la obligaţiile democraţiei, au îngăduit pandemia de vulgaritate şi primitivism, cu acoperirea popularităţii. Cît despre FRF şi Ligă, sînt convins că şi celor două organe hotărîrea lui Hagi li se pare o exagerare. Dacă nu cumva le dă ideea să deschidă o afacere cu manele în cluburi.