Aţi reuşit, bă, domnilor!

Jucători la export mai avem, la fel şi cîţiva antrenori, dar patroni la export, nici unul

Cea mai semnificativă cucerire a sportului în ultimele decenii e arena plină cu un public imens şi divers. Ca în Colosseumul antic. S-au întors […]

Jucători la export mai avem, la fel şi cîţiva antrenori, dar patroni la export, nici unul

Cea mai semnificativă cucerire a sportului în ultimele decenii e arena plină cu un public imens şi divers. Ca în Colosseumul antic. S-au întors vremurile acelea bune, cînd toată suflarea urbei şi toate împrejurimile îşi transferau primitiva şi, totuşi, atît de omeneasca nevoie de sînge în luptele cu gladiatori. Fotbalul de azi e sortit să descarce regional şi gradat naturala umoare agresivă din mulţimi. E o soluţie socială eficientă, la nivel mondial. De şaptezeci de ani nu mai avem război.Pentru că trebuia pus ceva în locul războaielor, avem fotbalul afacere. Fotbalul dur, cu gladiatori şi tribune arhipline, care cer victoria cu orice preţ.

Cîţiva din îmbogăţiţii noştri de război, au reuşit un maximum de absurd, instituţionalizînd fotbalul cu tribune pustii. Cum s-a ajuns aici, e o poveste mai lungă. E o poveste în relaţie directă cu politicul şi cu uriaşa corupţie din administraţia la toate nivelele. Fotbalul românesc nu e o consecinţă a corupţiei, el a generat masiv corupţie. O dovedeşte şi faptul că imunitatea fiscală a patronilor e mai mare decît aceea parlamentară. Borcea, Turcu, Becali, Copos, Iancu şi, cu exemplul lor şi alţii au creat portretul patronului care n-ar fi acceptat de nici un club continental. Portretul contra naturii al patronului mai prezent în presa sportivă decît jucătorii şi echipele lor. Clasamentul turului de campionat e, de fapt, unul al patronilor. Pe primele locuri sînt patronii cu cel mai mic public, iar mai departe patronii care nu au reuşit să alunge tot publicul. Publicul real al fotbalului românesc e în faţa televizorului, cu ziarul de sport în mînă. Pe stadion, totul e împotriva marelui public: golănia grupurilor de forţă plătite cîndva de patroni, dotările mizere ale arenelor, atmosfera sordidă creată de tot felul de declasaţi, buluceala de la porţi, prezenţa belicoasă, dar degeaba a poliţiei consideraţiile otrăvite, necontrolate despre public ale investitorilor, premiza rezultatelor trucate, arbitrajele cumpărate, totul, totul.

În presă, un ziar care pierde toţi cititorii nu şi-i mai recîştigă niciodată. Aceşti patroni, care cîştigă încă dintr-un fotbal cu tribune goale nu le vor mai umple niciodată. Nu fotbalul jucat pe teren a decimat publicul, ci nepriceperea cu manifestări clinice a celor mai vocali patroni în materie de sport şi competiţie. Poţi să faci bani din afaceri cu butelii, terenuri şi construcţii, dar trebuie să fii tare prost să speri în cîştig din comerţul cu spectatori.