Clasamentul eficienţei, varianta Urziceni

Ascensiunea Unirii ţine mai mult de raţiune, decît de miracol

Un clasament la puncte şi la golaveraj al celor 16 formaţii de pe locurile 3 şi 4 în grupele Ligii Campionilor o trimite pe Unirea Urziceni pe primul loc. După […]

Ascensiunea Unirii ţine mai mult de raţiune, decît de miracol

Un clasament la puncte şi la golaveraj al celor 16 formaţii de pe locurile 3 şi 4 în grupele Ligii Campionilor o trimite pe Unirea Urziceni pe primul loc. După echipa din România coboară, pînă spre ultimul, numai celebrităţi: Juventus Torino, Wolfsburg, Olimpique Marseille, Liverpool, Rubin Kazan, Standard Liege, Dinamo Kiev, Alkmaar, Beşiktaş, FC Zurich, Atletico Madrid, Apoel Nicosia, Glasgow Rangers, Maccabi Haifa şi Debrecen. Să te cruceşti, nu alta! 

Mă rog, nu-s chiar toate celebrităţi, dar într-un al doilea clasament, al investiţiilor, Unirea ar figura fără concurenţă pe ultimul loc. Unirea ar fi pe ultimul loc şi la numărul de spectatori, şi la încasări din vînzarea biletelor şi transmisii tv, şi la veniturile anuale ale  jucătorilor. De fapt, în orice clasament al fotbalului afacere de mare performanţă. În toate, cu excepţia unui clasament care nu se întocmeşte nicăieri, acela al eficienţei unor cheltuieli în ce priveşte rezultatele strict competiţionale. Nu cred să mai existe în Europa o a doua echipă care să mai fi obţinut 8 puncte într-o grupă a Ligii mari cu o investiţie şi o dotare mai modestă. Suma investită de domnul Bucşaru poate să însemne ceva la noi, dar pentru 13 sau poate14 din cele 15 cluburi venind după Unirea nu înseamnă nimic. Doar banii daţi pe unul sau doi jucători de valoare medie.

Ascensiunea Unirii se explică însă istoric şi româneşte, dacă punem laolaltă şi alte izbînzi sportive ţinînd mai mult de miracol decît de raţiune. Ea însă ţine mai mult de raţiune decît de miracol. Cariera lui Ilie Năstase e una de minune, dar pe vremea lui Năstase exista totuşi un teren de tenis. Aş număra aici, în categoria celor de neînţeles pentru Europa, participarea unor săritori de la trambulină la competiţii europene şi Olimpiade. Cu rezultate uluitoare, dacă luăm în seamă faptul că nu săreau în bazine, fiindcă nu aveau, ci la saltele. E ca şi cum jucătorii Unirii ar fi ajuns în grupele Ligii Campionilor antrenîndu-se numai cu mingii de cîrpă pe maidanele copilăriei.

Unirea Urziceni e singurul club din România şi din Europa care urcă pragurile marii performanţe reciclînd jucători liberi de contract, ieftini şi foarte ieftini ori recuzaţi din tot felul de pricini de alte cluburi. Lucru care dovedeşte, ca într-un experiment de laborator ce nu permite îndoieli, că e destul un antrenor de clasă ca să îi aliniezi pe nişte anonimi debusolaţi la un nivel superior de caracter. Fotbaliştii români nu-s nici buni, nici răi, sînt bine sau prost lucraţi şi folosiţi.  Nu la meserie e peste toţi Dan Petrescu. Meserie mai cunosc şi alţi tehnicieni, dar ambiţie ca a lui Dan Petrescu, dublată de o pricepere la firi şi origini la fel de vastă ca a lui Mircea Lucescu, nu găsim în tot fotbalul nostru. Dacă Unirea ar fi mers mai departe, ar fi pierdut tot ce a obţinut ajungînd pe locul întîi în clasamentul eficienţei. Mai departe, nici măcar Dan Petrescu n-ar mai fi dovedit nimic, fiindcă ar fi intrat într-o lume în care nu mai încap minunile.