Absurdul, ca măsură a normalului

Justificarea premierilor, de tip Becali, e o invitaţie la răscoală fiscală

În matematică există o operaţiune care se cheamă reducere la absurd. Cînd am învăţat-o, toate erau pe dos. Trăiam în plin absurd social, astfel că încă unul şi în […]

Justificarea premierilor, de tip Becali, e o invitaţie la răscoală fiscală

În matematică există o operaţiune care se cheamă reducere la absurd. Cînd am învăţat-o, toate erau pe dos. Trăiam în plin absurd social, astfel că încă unul şi în matematică nu mai conta. În fotbal, „cazul valiza” reduce toată logica întrecerii sportive la absurd. Dumitru Dragomir continuă să susţină că „premierile” de tip Gigi Becali sunt un fapt acceptabil, că fac un bine spectacolului.

Să considerăm, prin absurd, că Gigi Becali ar premia absolut toate echipele care joacă împotriva adversarelor Stelei, conform principiului algebric care spune că minus înmulţit cu minus dă plus. Altfel spus, duşmanul duşmanilor mei îmi e prieten. Socotind la 5 echipele care ar putea deranja parcursul Stelei spre un nou titlu, rezultă un total de 34 etape ori 5 premieri de etapă, adică 170 de premieri. Iar dacă şi aceşti inamici tradiţionali ai Stelei procedează la premieri, totalul general de premieri posibile, conform judecăţii lui Dumitru Dragomir, dar şi a altor avocaţi de ocazie ai primului oier al ţării, ar fi unul năucitor. Am avea, ca la tricotatul puloverelor, un ochi pe faţă, două pe dos.

Absurdul, odată pornit, trage după el altul mai mare. Ce nu spune domnul Dumitru Dragomir – şi îl invităm insistent s-o facă – e cum ar trebui fie plătite premierile. Cu acte, plătind impozitele la stat cu martori de la Federaţie, sau tot cu valiza şi în afara fiscalităţii? De asemenea, domnul Dumitru Dragomir are obligaţia să ne spună cîte premieri sunt îngăduite de fiecare finanţator, în fiecare etapă şi per total în tur-retur. Dacă răspunsul e „Cîte îi ţin buzunarele” absurdul se cheamă tîmpenie. Ar fi să acceptăm un regulament paralel, unde nimic nu e precis, iar ce-i precis nu e legal. De fapt, ar fi să acceptăm o invitaţie la nesupunere fiscală venind de la mai marele Ligii. Nu cred că Dumitru Dragomir doreşte ca aceste cugetări fotbalistice ale domniei sale să fie contabilizate la DNA drept chemări la răscoală fiscală.

Adevărul, în avalanşa de absurdităţi de care avem parte, de cînd s-a făcut un pic de breşă în mafie, e că, la panică, oamenii nu mai ştiu ce spun. Premierile, stimulările şi licitaţia de piedici puse de pe margini adversarilor, de tip Gigi Becali, nu e doar o fiţă de barbut, ci şi o jignire la adresa publicului. E ciudat cît de inabil poate să fie Dumitru Dragomir, într-un moment în care ar fi avut nevoie de toată viclenia. Sau poate că nu e inabil, ci speriat.