Despre bine, numai de bine

La Cluj, CFR-ul a atacat ca la Plevna, în haită, în valuri şi la baionetă. Aşa da atac!

1. Mi-a plăcut de la un cap la altul meciul CFR Cluj- Dinamo. Parcă n-ar fi fost din campionatul nostru, ci din […]

La Cluj, CFR-ul a atacat ca la Plevna, în haită, în valuri şi la baionetă. Aşa da atac!

1. Mi-a plăcut de la un cap la altul meciul CFR Cluj- Dinamo. Parcă n-ar fi fost din campionatul nostru, ci din Primera Division. La sfîrşit, mi-am dat seama că, scriind tot timpul critic, numai despre golănii, aranjamente şi contraperformanţe, şi avînd parte zilnic numai de lucruri rele, abjecte, degradante, mă simt jenat cînd mi-e bine, cînd mă simt foarte bine uitîndu-mă la un derby din campionatul nostru. Iar ce-i şi mai rău, că nu mai ştiu să scriu de bine.

2. Deşi clasamentul arată mari schimbări, nu numai în ierarhii, ci şi în moralitate, în relaţia dintre Provincie şi Capitală, titlurile celor mai multe cronici şi comentarii încep cu învinşii. Nu Oţelul a învins Steaua, ci Steaua a pierdut la Galaţi. Nu CFR-ul promite să învingă Dinamo, ci Dinamo promite să nu piardă la Cluj. Nu contează cine bate Rapidul, contează doar faptul că Rapidul pierde mereu. E un mod exagerat de bucureştean de a evidenţia eşecul şi de a face din noua regulă o excepţie, dacă nu chiar o abatere de la mersul firesc al lucrurilor.

3. Statisticile unei partide nu contabilizează şi atacurile în haită, cu 4-5 driblinguri şi pase reuşite, încheiate cu şuturi la poartă. Naţionala lui Piţurcă nu a numărat decît 3-4 atacuri cu doar 2-3 jucători şi cu serii anemice, de maximum 2-3 driblinguri şi pase legate. Clujul a atacat permanent, în valuri, cu adevărate reprize de driblinguri şi pase precise şi surprinzătoare. De mult n-am mai văzut un meci de la noi, în care atacul să aibă fervoarea asaltului la baionetă al unei redute. În esenţă, se poate spune că am văzut un meci CFR Cluj contra lui Lobonţ.

4. Mircea Rednic s-a contaminat de trufie de la domnii Borcea şi Turcu. Trufia celui care vorbeşte primul, cînd ar fi cazul să tacă. Ce-i regretabil la Mircea Rednic, ce-i negativ în hazul său de antrenor care trece în zig-zag şi fără glorie de la o echipă la alta, ca parlamentarii traseişti, e că umorul acesta de frustrat, la întîmpinare şi la provocare, îi induce un rău de durată echipei. Jucătorii se simt obligaţi să-i facă pe plac antrenorului şi se dedau la o îngîmfare care nu le stă deloc bine. E nesănătos să vorbeşti după zece etape ca şi cum ai zdrobit un campionat. La CFR Cluj, cînd se accidentează un jucător, sînt alţi doi la fel de buni care-i iau locul. La Dinamo, cum iese din teren Bratu, cum intră Miranda şi s-a terminat jocul. Dinamo e pe primul loc cu primii unsprezece, mai departe e vid şi bani daţi degeaba.