Tudor Octavian

Finețea observației și meșteșugul își dau mâna în texte care pot fi citite și la berărie, și la biblioteca Academiei

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Tudor Octavian
Un articol care nu merge cu sarmale și cârnați

Un fost coleg de la filologie, devenit cercetător lingvist, a alcătuit, în paralel cu sarcinile de serviciu și, s-ar putea spune, în pofida acestora, două tomuri masive, coborând în istorie și apoi urcând “la zi”, cu cele două definiri ale […]

...

Mai bine pe tușă, decât în spital

Dacă arbitrii ar sancționa toate faulturile golănești – din spate, la glezne, la fibră și prăvălirile pe adversar – prin care cei mai mulți dintre jucătorii cu o tehnică precară și cu o genă de maidan a răzbunării, la jumătatea […]

...

Eu, noi și regalitatea

Pentru mine, cel crescut cu o istorie mincinoasă și îmbătrânind în diversiune, toate informațiile privind regalitatea și rolul ei în devenirea modernă a României, au renăscut cu un plus de sens, într-un imens vid afectiv, odată cu reîntoarcerea acasă a […]

...

O corvoadă și o pagubă-n ciuperci: Cupa României

Cu excepția lui Miriuță, condamnat să bată măcar în Cupă, până ce va ști dacă mai rămâne la Dinamo, și a unor echipe din Liga a 2-a, dar și acestea cu niște motivații în afara gloriei sportive, Cupa României la […]

...

Fotbalul cu epoleți de generali și colonei

Că, probabil, așa stau lucrurile în toată lumea. Și că nu e deloc bine să ai păreri foarte apăsate despre generalii și coloneii deveniți subiecții unor scandaluri bugetare, fiindcă orice ar face și ar drege aceștia, e pentru apărarea patriei, […]

...

Senzaţional de neinteresesant!

În Turcia, la Bursa, un club al fanilor Bursaspor, e şi o şcoală a tribunei fără golani

Aflîndu-mă la Bursa, un oraş de două milioane şi jumătate de locuitori, despre care tot ce ştiam e că echipa lui Giani Kiriţă, […]

duminică, 10 august 2008, 2:00

În Turcia, la Bursa, un club al fanilor Bursaspor, e şi o şcoală a tribunei fără golani

Aflîndu-mă la Bursa, un oraş de două milioane şi jumătate de locuitori, despre care tot ce ştiam e că echipa lui Giani Kiriţă, Bursaspor, luptă pe la mijlocul clasamentului în campionatul Turciei, am ajuns şi la clubul fanilor. Şi nu într-o zi oarecare, ci înaintea unui meci amical, dar de mare orgoliu în ambele tabere, cu Galatasaray.

Culoarea verde, a muntelui Uludag, la poalele căruia e aşezată urbea, apare în numele unor importante instituţii muzeal-turistice şi în emblemele locului. Logic, tradiţionalul fular de fan e verde. La întrunire, mai bine zis la lecţia săptămînală de spirit civic şi de igienă a prezenţei la stadion am fost conduşi, eu şi micul grup de români, din care făceam parte, chiar de primarul sectorului, domnul Ozgen Keskin, un foarte cunoscut romancier, poet şi om de teatru.

Să ne imaginăm că primarul sectorului 5 care este din Bucureşti ar fi un foarte cunoscut scriitor şi om de cultură, cu mai multe cărţi traduse în cîteva limbi, şi că la iniţiativa sa clubul unor fani a devenit un fel de şcoală serală, unde se învaţă regulamentul sacru al spectatorului model. Să ne imginăm, de asemenea, că asta s-ar întîmpla şi cu ultraşii lui Dinamo, cu nucleul dur al tribunelor de la Rapid şi de la Steaua şi, în general cu oricare grupare de fani de la noi. 

Intr-un climat social confuz şi într-un campionat marcat de corupţie, cum e al nostru, tot ce e normal la alţii apare ca senzaţional. Dar un gen de senzaţional de la periferia interesului public. Să încerce numai un om de bine, manierat şi cu un limbaj decent să-i propună  unui finanţator înfiinţarea unei clase de bunăpurtare la meci, că devine imediat bătaia de joc a tuturor.

Primarul scriitor mi-a spus că dinadins a deschis clubul fanilor într-un centru cultural foarte activ, ca să se înveţe şi tinerii cooptaţi aici cu traiul bun, cu o anume disciplină a locului unde au loc întîlnirile lor. Sincer vorbind – mai ale că ora era tîrzie – am avut senzaţia că visez. Clădirea – o baie turcească restaurată şi transformată în casă de cultură – aducea în multe privinţe cu o aripă mai nouă a Cotrocenilor. L-am întrebat pe primar dacă nu s-a exagerat cu bunăstarea, iar domnia sa mi-a răspuns că îndeobşte în aceste grupări temperamentale se adună copii şi tineri din medii sărace şi că el se simte dator să le dea o orientare bună, să nu-i lase în voia străzii şi a găştilor de cartier.

Asta a fost tot. Dacă totuşi am scris acest articol senzaţional de banal e pentru că, la rîndul meu, m-am simţit dator primarului de sector din Bursa.         

Comentarii (19)Adaugă comentariu

Comentează