Tudor Octavian

Finețea observației și meșteșugul își dau mâna în texte care pot fi citite și la berărie, și la biblioteca Academiei

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Tudor Octavian
Un articol care nu merge cu sarmale și cârnați

Un fost coleg de la filologie, devenit cercetător lingvist, a alcătuit, în paralel cu sarcinile de serviciu și, s-ar putea spune, în pofida acestora, două tomuri masive, coborând în istorie și apoi urcând “la zi”, cu cele două definiri ale […]

...

Mai bine pe tușă, decât în spital

Dacă arbitrii ar sancționa toate faulturile golănești – din spate, la glezne, la fibră și prăvălirile pe adversar – prin care cei mai mulți dintre jucătorii cu o tehnică precară și cu o genă de maidan a răzbunării, la jumătatea […]

...

Eu, noi și regalitatea

Pentru mine, cel crescut cu o istorie mincinoasă și îmbătrânind în diversiune, toate informațiile privind regalitatea și rolul ei în devenirea modernă a României, au renăscut cu un plus de sens, într-un imens vid afectiv, odată cu reîntoarcerea acasă a […]

...

O corvoadă și o pagubă-n ciuperci: Cupa României

Cu excepția lui Miriuță, condamnat să bată măcar în Cupă, până ce va ști dacă mai rămâne la Dinamo, și a unor echipe din Liga a 2-a, dar și acestea cu niște motivații în afara gloriei sportive, Cupa României la […]

...

Fotbalul cu epoleți de generali și colonei

Că, probabil, așa stau lucrurile în toată lumea. Și că nu e deloc bine să ai păreri foarte apăsate despre generalii și coloneii deveniți subiecții unor scandaluri bugetare, fiindcă orice ar face și ar drege aceștia, e pentru apărarea patriei, […]

...

Punctul românesc

Tribunele româneşti din Elveţia au vrut mai mult decît punctul lui Piţurcă. Au vrut trei puncte

De la un negustor evreu din New York, am auzit mai multe zicale despre cîştig şi despre pierdere, care şi azi mă conving de […]

marți, 10 iunie 2008, 5:03

Tribunele româneşti din Elveţia au vrut mai mult decît punctul lui Piţurcă. Au vrut trei puncte

De la un negustor evreu din New York, am auzit mai multe zicale despre cîştig şi despre pierdere, care şi azi mă conving de adevărul lor. E însă adevărul celor care trebuie să reziste, nu să biruie, al competitorilor care nu-şi impun să ia totul, ci doar să-şi taie o porţie mai mare. Ca să cîştigi bani – spunea micul negustor – e suficient să nu pierzi bani. Tot el m-a învăţat că diferenţa dintre un dolar cîştigat şi unul pierdut e de doi dolari. Şi aşa mai departe. Mi-am reamintit aceste zicale ale paşilor mici, dar siguri, în minutul 70, cînd a început să-mi fie clar că meciul nostru cu Franţa mergea încet, dar sigur, spre egalul dorit de antrenori. N-am cîştigat, dar nici n-am pierdut, iar diferenţa dintre un punct pierdut şi unul obţinut e de două puncte!

Meciul ăsta de zero la zero, noi, românii, l-am mai văzut. Ştim să-l jucăm, indiferent cine ne sînt adversarii. Ştim să luăm punctul, nu contează cu cine trebuie să ne înfruntăm. La cîştigatul unui punct, într-o lume în care toţi îşi doresc trei, sîntem profesori. Am putea scrie chiar un manual de fotbal care să se cheme PUNCTUL ROMÂNESC.  Iar cînd avem de a face cu echipe ca Franţa, la sfîrşit de ciclu, care – şi ele –  îşi propun să nu piardă, nu să ne bată, punctul acesta face cît două puncte. Cu condiţia ca şi celelalte formaţii din grupă să tragă tot la un punct. Din păcate, Olanda a zdrobit Italia. Fapt ce înseamnă că Olanda a renunţat la proverbele, care i-au asigurat locul doi în calificări, în favoarea altora mult mai performante. Proverbele în care cred olandezii acum le pot asigura chiar mai mult de trei puncte de meci. Diferenţa dintre un adversar speriat şi unul stăpîn pe sine ar fi cam de şase puncte. Pe mine, unul, jocul olandezilor m-a lăsat mut. Olanda s-a răzbunat pe noi, umilindu-i pe italieni. Olanda ne-a arătat ce ne aşteaptă! 

Ceva însă tot am cîştigat, pe lîngă tradiţionalul punct dătător de speranţă. Avem, în sfîrşit, un public românesc competitiv. Punctul luat francezilor n-are istorie, dar tribunele româneşti încep să însemne ceva, să facă istorie. Datorită acestei revărsări de ambiţie a publicului, echipa e obligată ca în continuare să tragă la trei puncte. Meciul ăsta l-am mai văzut şi încă în mai multe ediţii, niciuna revăzută şi adăugită, l-a inventat Angelo Niculescu, l-a instituţionalizat Iordănescu şi ni l-a servit ca soluţie revoluţionară, Piţurcă. Dar ambianţa, starea de spirit a publicului românesc e de acum alta. La meciul cu  francezii, tribunele româneşti din Elveţia au vrut mai mult decît şi-a propus selecţionerul. Mai mult decît a vrut şi înaintarea noastră. Singura înaintare, din formaţiile pe care le-am văzut evoluînd, care vrea să dea goluri trimiţînd mingea mai des înapoi, decît înainte.   

Comentarii (11)Adaugă comentariu

Comentează