Niciodată nu e momentul!

Fotbalul cenzurează ordinea bucuriilor în sport mai dur decît fosta cenzură comunistă     Noi, ziariştii, aveam o mare problemă, în presa comunistă. Orice ai fi vrut să scrii în mod critic, nu era niciodată momentul! Vroiam, de exemplu, să scriu […]

Fotbalul cenzurează ordinea bucuriilor în sport mai dur decît fosta cenzură comunistă
   
Noi, ziariştii, aveam o mare problemă, în presa comunistă. Orice ai fi vrut să scrii în mod critic, nu era niciodată momentul! Vroiam, de exemplu, să scriu despre o şcoală care n-avea toalete. Acum te-ai găsit şi tu, mă, să scrii despre asta, acum,cînd se împlinesc 137 de ani de cînd a trecut Badea Cîrţan munţii?!! Amînam pe săptămîna viitoare articolul despre şcolile fără veceuri. Săptămîna următoare însă se aniversau 2056 de ani şi 3 luni de cînd Burebista îşi tăiase barba sau îşi spălase nădragii. Tot ce era vital în existenţa de fiece zi a unui om obişnuit suferea o nesfîrşită amînare, pentru că mereu se ivea ceva şi mai important, covîrşitor de important. Cum să fi scris că nu se găseau carne şi brînză, cînd naţiunea se pregătea să cinstească veacul trecut de la războiul din 1877? Cum să te fi pus de-a curmezişul, tu, simplul cetăţean flămînd şi înnebunit de frigul din casă, cînd toată suflarea românească sărbătorea ziua de naştere a coanei Leana?

Fotbalul operează în presa liberă cam acelaşi tip de brutală cenzură a importanţelor. Presiunea exercitată la noi de competiţia fotbalistică, e atît de autoritară, încît poţi să crezi că, în toată lumea, sportul începe şi se termină cu beşica magică. De îndată ce urci într-un avion spre Vest şi personalul îţi pune la dispoziţie cîteva cotidiene nemţeşti, franţuzeşti ori englezeşti descoperi că mapamondul e mai democrat decît noi. O fi important Campionatul European, dar tenisul, golful, ciclismul, yachtingul, snookerul, ca să nu mai vorbesc de rugby, de basetball şi de fotbalul american îşi taie zilnic o porţie mare în intreresul public. Avionul parcă te duce pe altă planetă.

Pasiunea pentru fotbal, ajutată şi de căderile din atletism, volei, rugby, lupte, canotaj, scrimă, a făcut ca toate celelalte pasiuni sportive să pară într-un continuu  contratimp cu momentul. Un transfer de doi bani la o echipă din Rusia trece înaintea unei victorii semnificative din handbalul feminin. La Eurosport, fotbalul e rege, dar e un rege care-şi vede lungul nasului şi lasă loc în faţă şi altor competiţii.

În ce mă priveşte, fără să mă simt snob, pun snooker-ul şi sumo-ul înaintea fotbalului, pentru că televizorul îmi permite să-mi hotărăsc de unul singur plăcerile. Televizorul nu-i atît de dictatorial ca opinia generală. Mă uit, de asemenea la meciurile de box de la categoriile mari şi la transmisiile de poker. Cred că e vorba şi de un antidot la intoxicaţia cu fotbal. Mă întreb însă dacă e momentul să fac astfel de mărturisiri. Totuşi, îndrăznesc. Şi îndrăznesc din solidaritate cu miile, cu zecile de mii de cititori de ziare, care au altă ierarhie a satisfacţiilor sportive, dar n-au curajul sau n-au posibilitatea să exprime un punct de vedere mai relaxat. Uneori, momentul şi-l mai fac şi indivizii.