Făcături de firmă

Miranda se potriveşte la vopsea cu maşina lui Borcea, iar Pekarici merge perfect la culoare cu cravata lui Turcu

Nişte negustori, care habar n-au de meserie, cumpără pe mai nimic, de la nişte disperaţi, care şi-ar vinde şi sufletul, o […]

Miranda se potriveşte la vopsea cu maşina lui Borcea, iar Pekarici merge perfect la culoare cu cravata lui Turcu

Nişte negustori, care habar n-au de meserie, cumpără pe mai nimic, de la nişte disperaţi, care şi-ar vinde şi sufletul, o seamă de lucruri, despre care nu se ştie ce sînt. Şi toată lumea e mulţumită, mai ales ignoranţii, care le cumpără scump ca să se dea mari. Aceasta ar fi una din definiţiile comerţului de artă de la noi, valabilă şi în negoţul de prima ligă cu fotbalişti. Adesea, în definiţie apar nu disperaţii, ci escrocii, care le vînd fudulilor falsuri fabricate în China. Cum şi în fotbal se cumpără şi se revînd făcături de firmă, jucători de mîna a treia, cu performanţe retuşate pe DVD-uri, comparaţia se susţine.

Cu articolele despre Miranda şi Pekarici, bazate pe informaţii emanînd mai ales de la club, se poate alcătuit o antologie plină cu poveşti de adormit fanii. Adevărul însă, la darea lor afară pentru nepotrivire de caracter – cum zic la tribunal nevestele dezamăgite de soţi impotenţi – abia încape într-un rînd mărginaş de articol. Nici cît să încropeşti din el o scuză: sîrbul a fost adus la Dinamo fără să-l fi văzut nimeni jucînd, iar Miranda a fost cumpărat tot în orb, după două DVD-uri!

Miranda şi Pekarici sînt făcături de firmă, bulendre spălate, parfumate şi vîndute în buticuri de fiţe. Ei au totuşi nişte calităţi: unul se potriveşte la  vopsea cu maşina lui Borcea, celălalt merge perfect la culoare cu cravata lui Turcu. Cam aşa sînt cumpăraţi toţi străinii din campionatul nostru, la potriveală cu părerea despre sine a investitorului. Dă bine să ai sud-americani, iar dacă unul din ei o bagă pe dînsa în aţe, fie şi numai odată pe an, milioanele risipite în prostie par să se amortizeze.

Aceste erori fac un rău de durată fotbalului românesc deoarece îi jignesc pe autohtoni. Cînd un împrăştiat ca Boya are un contract mai mare decît Coman, portarul Rapidului are toate motivele să pună mereu alte şi alte condiţii ori să-şi ia lumea în cap şi să se uite pieziş la patroni. Cînd un Zicu, abonatul spitalelor, joacă numai cîteva zeci de minute pentru 4OO.OOO de euroi pe an, la Dinamo n-are cum să fie linişte, iar Pulhac o s-o ducă pe Dinamo în Liga Campionilor, de bună voie şi nesilit de nimeni. Aceşti stranieri contrafăcuţi produc diferenţa pe scena europeană. Europa fotbalistică ştie ce cumpără România, fiindcă în Europa banii au echivalent în valoare, nu în vanităţi. Cum să sperii Cupa UEFA cu nişte căzături, de care adversarii noştri abia au reuşit să scape?

Ziariştilor americani le e interzis să aibă păreri pe banii altora. E treaba fraierilor, dacă vor să sărăcească jucîndu-se de-a investitorii. Aşa, sînt apăraţi de curiozitatea presei investitorii deştepţi, care înmulţesc bine banii şi fac ţara puternică. Noi, jurnaliştii români, sîntem datori să avem păreri despre banii altora fiindcă la cît de aiurea se cheltuiesc e neîndoielnic că-s tot atît de contrafăcuţi ca alte Miranda şi Pekarici.