Frate, frate, dar Gloria e pe bani!

Echipele ca Buzăul sînt un necaz naţional, pe care numai o legislaţie dură îl poate vindeca

Echipa din Buzău se cheamă Gloria, deşi condiţia ei reală, în tandemul vicios cu Steaua, ar cere parcă un alt nume: Supuşenia, Umilinţa sau […]

Echipele ca Buzăul sînt un necaz naţional, pe care numai o legislaţie dură îl poate vindeca

Echipa din Buzău se cheamă Gloria, deşi condiţia ei reală, în tandemul vicios cu Steaua, ar cere parcă un alt nume: Supuşenia, Umilinţa sau chiar Să trăiţi, şefu’! Sună frumos, nu-i aşa? FC Să trăiţi, şefu’ Buzău. Cine şi de ce i-a zis echipei buzoiene Gloria, nu mai contează. Pînă şi cele mai păduchioase formaţii din campionatul judeţean îşi spuneau cîndva, iar unele încă îşi mai spun, Biruinţa, Voinţa, Avîntul şi Gloria. Ce contează e că, datorită vizaviului cu clubul patronului din Bucureşti, eu, unul, nu sufăr cînd Gloria Buzău e nedreptăţită de arbitri sau e tratată de sus de cluburile fără sateliţi. Sau, mă rog, fără dubluri la vedere. Nu mă bucur, dar nici nu plîng. Culege fiecare, ce seamănă. Semeni vînt, culegi furtună.

Pentru mine, ce a făcut Buzăul în mai multe partide cu schepsis din Liga-ntîi numai glorie nu-i poate aduce. Poate să-i aducă un potop de sarcasme, un val de antipatii sau un întreg dicţionar de insulte. Nu şi glorie. Echipe ca Gloria Buzău sînt un necaz naţional pe care numai o legislaţie de tip totalitar îl poate vindeca. În democraţie, apar ca ciupercile după ploaie. Se nasc, fac gălăgie, dispar şi strică. Nu construiesc, ci strică. Nu vor să fie campioane, nu speră la glorie internaţională, tot ce vor e să nu retrogradeze, iar între două campanii de salvare de la retrogradare să se vîre printre picioarele granzilor, doar, doar le-o pica un cotlet de la marele banchet. Fără echipe ca Gloria Buzău, Gloria Bistriţa, Gloria Mioveni, Gloria Piatra Neamţ sau Gloria Tîrgu Jiu altul ar fi fotbalul nostru. Nu că aceste oraşe încărcate de glorie n-ar merita să aibă nişte cluburi de mîna-ntîi, dar între merit şi dorinţă e destul loc şi pentru adevăr.

Cînd vine cîte un meci, precum cel de Cupă, cu Urziceniul, după care Gloria Buzău ţipă, înjură, acuză şi vrea să mănînce arbitri la grătar, trag linie şi conchid că s-a făcut dreptate. La cîte plecăciuni a făcut Gloria în campionat, era o problemă de zile să capete şi un picior în fund. Cînd stai prea des plecat, fundul parc-ar cere picior.

Antrenorul şi finanţatorul Gloriei s-au lamentat, cu mare mînie proletară, acuzînd pe nu ştiu cine că echipa lor nu e dorită în finală. Păi, sigur că nu-i dorită. Asta nu înseamnă şi că Gloria Buzău ar fi împiedicată să urce pe cele mai înalte culmi de glorie şi progres. Nimeni n-are nimic cu Gloria Buzău, însă de aici pînă la a pretinde respect şi dragoste e un drum lung. Respectul se cîştigă mai greu ca punctele, iar pentru dragoste e nevoie de mai mult decît de o reverenţă la Steaua. E nevoie de un parcurs în campionat pe bune, nu pe rele şi pe bani de la terţi.