Exact invers

Haideţi să-i spunem adevărului pe nume: nu CFR-ul din Cluj a pierdut la Iaşi, ci Poli Iaşi a învins. Poli Iaşi a bătut-o pe bune şi pe Steaua, prin urmare e o echipă în stare de orice rezultat. Cred că […]

Haideţi să-i spunem adevărului pe nume: nu CFR-ul din Cluj a pierdut la Iaşi, ci Poli Iaşi a învins. Poli Iaşi a bătut-o pe bune şi pe Steaua, prin urmare e o echipă în stare de orice rezultat. Cred că talentul la Poli vine şi din faptul că lotul e mic şi fotbaliştii n-au încotro. Trebuie adică să fie şi talentaţi, nu doar motivaţi. Vorba asta, că devii talentat şi cînd n-ai încotro, mi-a spus-o pictorul Baba. Tot Baba mi-a mai spus că a descoperit cum devine uneori treaba cu talentul pe vremea cînd era profesor la Iaşi. E ceva mai de demult cu Iaşiul!

La Cluj, lotul e imens şi nu stimulează ambiţia titularului. Şi în materie de loturi, lucrurile stau tot invers. Jucătorii de bază ştiu că rămîn de bază şi dacă nu joacă. Doar trebuie să mai intre în teren şi ceilalţi. Cînd bagi atîţia bani în nişte străini, pe care nu prea poţi să-i rasoleşti la contract, e musai să-i foloseşti. Şi-i foloseşti ca să-ţi justifici cumva proasta investiţie, în ciuda faptului că nu-şi merită banii.

Misterul echipelor Unirea Urziceni, FC Vaslui şi Poli Iaşi stă în faptul că, neavînd încotro, trebuind să cîştige cu oamenii pe care-i au, nu cu aceia pe care i-ar vrea, antrenorii trebuie să fie de două ori mai buni decît sunt.

Aici am ajuns la cauza cauzelor: nu numai că Dan Petrescu, Dorinel Munteanu şi Ionuţ Popa – lot în care l-aş cuprinde cumva, în ciuda problemelor financiare pe care le are cu stăpînii indieni, şi pe Grigoraş – sunt buni, sunt antrenori foarte buni, dar ei sunt şi lăsaţi să se manifeste liber, fără constrîngeri prosteşti.

Andone, care, fiind mai deprins cu adevărul ca mulţi din colegii de generaţie, n-are nimic de pierdut, cînd le spune lucrurilor pe nume, a fost corect: la Iaşi,” Poli a jucat mai bine ca noi”. Am adunat notele date de Viorel Tudorache, cronicarul Gazetei, jucătorilor care au dus greul partidei şi am obţinut un total perfect edificator, de 75 la 57. Putem spune, cu vocea lui Pristanda, din O scrisoare pierdută, că e posibil să mai fi luat vîntul un punct sau două, dar altfel sunt 75 la 57 în cap!

Spuneam, într-un articol, că m-am cam dumirit cum stau treburile la CFR Cluj. Nu spun că nu-i posibil şi că n-ar merita să ia titlul, fiindcă nu sunt nici profet, nici procuror. Dar pot să observ că, atunci cînd întîlneşte adversari minimalizaţi, trataţi de sus de aşa numiţii granzi, CFR-ul se poticneşte. Străinii joacă de parcă s-ar mira că află împotrivire. Că li s-a garantat titlul la semnătura pe contract şi uite că unii se poartă de parcă nu li s-a comunicat asta.

Campionatul nu-i jucat şi nu neapărat din pricina aranjamentelor. Nimeni n-a împiedicat CFR-ul să dea două sau trei goluri la Iaşi. Dacă arbitrul Augus Constantin a dictat un penalty de protocol pentru gazde, e tot atît de lesne de dovedit că n-a dezavantajat semnificativ Clujul, că nu i-a oprit pe anonimii Peralta, Semedo şi Fabianni să înscrie, şi nici nu l-a obligat pe Trică să se poarte cum nu prea îi e obiceiul.