Contractul lui Pulhac
Cum e să fii performant cînd banii merg la cei care duc echipa în jos?
Cînd absurdul e mare de tot şi nu se sesizează nici una dintre persoanele care ar avea obligaţia s-o facă, bunul simţ public se blochează. […]
Cum e să fii performant cînd banii merg la cei care duc echipa în jos?
Cînd absurdul e mare de tot şi nu se sesizează nici una dintre persoanele care ar avea obligaţia s-o facă, bunul simţ public se blochează. Lumea din afara situaţiei absurde spune: precis că e altceva acolo, că nu e ce vedem toţi. Cu alte cuvinte, omul cu bun simţ e păcălit. El socoteşte că trebuie să existe o cauză tainică, superioară, care motivează situaţiile contra naturii. Că nimeni nu e într-atît de nerod încît să-şi facă un rău, cînd ar putea, mişcînd numai un deget, să-şi facă un bine.
Situaţia lui Pulhac de la Dinamo, care cîştigă într-un an, fiindcă e băiat serios şi progresează, cît cîştigă în două luni un străin fandosit şi fără clasă – l-am numit pe Galliquio – e semnificativă pentru o mulţime de fotbalişti autohtoni. O spun fiind sigur că nu greşesc: contractele neisprăviţilor de pe aiurea aduşi în fotbalul românesc cu plutonul de nişte neisprăviţi autohtoni sînt o jignire de neiertat pentru zeci de fotbalişti de-ai noştri. E o discriminare la vedere a românilor în România. Ce mai încolo, încoace, e o porcărie!
Că e vorba de contracte mincinoase prin care se îmbogăţesc samsarii şi şmecherii cluburilor, sau că e vorba de modă, maimuţăreală şi nepricepere – e tot aia. Răul a fost produs. Pulhac nu mai are nici un motiv să fie performant la Dinamo cîtă vreme banii merg la cei care au adus-o şi o duc pe Dinamo în jos. Trebuie să fii ori naiv, ori la mare ananghie ca să-ţi rupi picioarele pentru club, iar cîţiva împiedicaţi cumpăraţi cu fanfare şi ceremonii princiare, nişte maţe fripte în campionatele din care au plecat, să fie plătiţi de cîteva ori mai bine ca tine.
Şi ce dacă aşa-s contractele în Europa, mai mari ca la noi?! Nu cumperi un mameluc doar ca să te făleşti că l-ai luat ieftin de pe o piaţă scumpă. Nu-i fotbalul nostru cel mai bun din lume, dar nici nu-i în situaţia de a-i jigni pe cei care l-au făcut competitiv pînă aici, pupînd în fund neamul de venetici. Nu spun asta pentru că sînt naţionalist, ci pentru că sînt tată şi-i respect pe ai mei. Cînd invit un străin să doarmă şi să mănînce la mine acasă nu o fac trimiţîndu-mi familia să doarmă în pod şi să flămînzească în vecini.
M-am lămurit şi cu puhoiul de „stranieri” de la CFR. La meciurile de ori-ori, cu miză mare şi cu tensiune, trag pe margine, iar gelatina din Fabbiani începe să facă plici-plici. E şi el un fel de Njock, doar că e mai bun la tangouri decît la bătuta pe loc tribală.
Dinamo o să ţină iar fruntea sus, nu după un şir lung de şedinţe cu acţionarii, ci după ce devotatul şi bunul fotbalist care e Pulhac va fi onorat pe statul de plată mai bine decît ciubucarii care vin „la Rumunia” ca la ţîţa grea a Joianei.