Lux second hand

Pe piaţa fotbalului, treburile stau la fel ca pe piaţa obiectelor de artă: cine nu se pricepe, dar vrea să intre peste noapte în casta cumpărătorilor de elită, dă o groază de bani pe copii, pe contrafaceri, pe tablouri de […]

Pe piaţa fotbalului, treburile stau la fel ca pe piaţa obiectelor de artă: cine nu se pricepe, dar vrea să intre peste noapte în casta cumpărătorilor de elită, dă o groază de bani pe copii, pe contrafaceri, pe tablouri de mîna a doua, iar cînd realizează ce nătărău a fost, dă vina pe negustori, pe stat, pe sfetnici şi pe destin. Rapidul a cumpărat nişte falsuri, ca să ţină pasul cu moda. În fotbalul nostru, e la modă străinul cu nume din telenovele. Nu mai sînt buni Smaranda şi Pristanda, sînt mai buni Miranda, Sarabanda, Gargaranda şi Trabanda, Tandapemanda. Nu se cumpără calităţi, ci legende cu înlocuitori din mahalalele fotbalului mare. Banii nu se mai pun jos cu teancul, ci cu găleata. Iar jucătorii nu mai sînt transferaţi pentru ce pot da în teren, ci pe recomandări triumfale, casete trucate, interese de ţuţări şi comisioane de antrenori. Patronul Copos plăteşte nişte sute de mii de euro pe an unor străini care-şi dau cu stîngu-n dreptul şi unor autohtoni, care cînd nu se rup dintr-o piedică, se rup de echipă, dar dacă i-aş cere eu lui dom’ Copos o sută de dolari, ca să-i arăt deosebirea dintre un original şi o făcătură, ar sta pe gînduri o lună şi apoi mi-ar cere o reducere.

Am citit în urmă cu nişte săptămîni un interviu absolut năucitor al lui Despotovici. Sîrbul, care a venit ca performer al unui campionat în derivă, unde nimic nu mai e ce a fost cîndva, declara că-i mai trebuie fix două luni, ca să fie mare în joc. După o astfel de mărturisire, pe cît de insolentă, pe atît de lămuritoare, Despotovici, în loc să primească un şut în fund şi să fie trimis acasă, e băgat în joc discret, la finaluri de meci, ca nu cumva să strice numai el, ce-ar trebui să strice pînă la el vedetele lui peşte: Leonard, Joao Paolo, Boya şi Matos. De unde dracu’ i-o fi adunat Rednic pe scumpii ăştia, cînd cu bani mai puţini aducea din Liga a doua o căruţă de mai buni, nu ştiu! Ştiu însă că dintr-o asemenea cacealma un antrenor cu simţul cîştigului sigur şi neimpozabil – nu unul loial patronului şi curat ca lacrima, cum e Rednic – ar scoate de două ori mai mult decît dintr-un contract chinuit de dresor.

Măcăne raţa la Rapid de se aude pînă la SânNicolau Mare! A încercat George Copos să dea peste cap echipa şi cînd antrena Lucescu, dar de data asta, cu ajutorul lui Rednic cel guraliv şi certăreţ, dar şi al celor trei experţi în cumpărături la înghesuială, are şanse reale să reuşească.

În momentul de faţă, Rapid e o colecţie de semnături mari aplicate pe kitschuri de nişte maeştri ai păcălelilor. Iar proba înşelăciunii e aceeaşi ca pe piaţa operelor de artă. Rapid n-o să scoată niciodată pe un Despotovici, banii pe care i-a băgat cu atîta tam-tam în cumpărarea lui.