Mai bine pe tușă, decât în spital
Arbitrii, nu preparatorii de mușchi sunt principalii vinovați pentru înmulțirea accidentaților din prima ligă.
Dacă arbitrii ar sancționa toate faulturile golănești – din spate, la glezne, la fibră și prăvălirile pe adversar – prin care cei mai mulți dintre jucătorii cu o tehnică precară și cu o genă de maidan a răzbunării, la jumătatea distanței dintre penal și clinic, au înmulțit cursele la Urgență, ceva s-ar schimba în fotbalul nostru.
Arbitrii nu sunt doar îngăduitori sau speriați de dedesubturile măcelului pentru titlu, dedesubturi care i-ar putea trimite și pe ei pe tușă. E la fel de greșit să-i socotim fricoși. Când insiști în eroare, nu e din frică, e din scenariu. Acest tip de bunăvoință, mumă pentru unii și ciumă pentru alții, trimite cu ideea la un interes. E ca și cum cel care faultează e chiar arbitrul, iar prezumția nu e lipsită de temei. Când un jucător e pornit pe un adversar și nu se lasă până nu-i rupe niște oase, doar prima intrare criminală e partea jucătorului, celelalte sunt din darul casei, al arbitrului.
Oricât de boier ar putea să pară un arbitru cu niște „faze controversate”- precum cotu-n gură, cotu-n mațe și cotu-n ceafă – cu care apărătorii unor echipe rezolvă sistematic mai toate atacurile celorlalte echipe, el e oricum cel mai aproape de situație și cel mai responsabil pentru urmările „controversei”. Nu e martorul, nu e observatorul, e inculpabilul. Observatori suntem noi, cei din fața televizorului și din tribune, arbitrul e din ecuația golăniei. Normal ar fi ca, odată și odată, cele mai nenorocite faulturi, sancționate târziu și cu „galben”, când ele ar fi din prima cu „roșu”, să devină cazuri de tribunal. Regulamentul faulturilor nu e chiar atât de interpretabil, încât pentru o fractură oribilă de tibie și peroneu, care distruge o carieră, să nu dea nimeni socoteală.
Dacă ne uităm cu toată luarea aminte la faulturile de joc ale marilor fotbaliști, vom realiza că și faultul e ceva care la ei se învață, că e tot o chestiune de tehnică și talent. Și că, oricât de iritați s-ar arăta fotbaliștii Realului și ai lui Bayern la intrările în forță ale unor adversari, teatrul lor e o parte din tehnologia înaltă a faultului. La câte trânte suportă un Ronaldo, ai crede că e rupt complet pe dinăuntru.
Oricât de antrenat ar fi un Alibec în treburile contra-faultului, nimeni din fotbalul nostru nu e suficient de antrenat ca să reziste nenumăratelor intrări grobiene la picioare din amărâtul nostru de campionat. Accidentații FCSB-ului nu au probleme fiindcă le-a plecat Neubert, preparatorul minune. La cei șapte spitalizabili de azi li se vor mai adăuga încă alții, fiindcă în meciurile cu FCSB toți mediocrii din celelalte echipe vor să se dea mari cu ce n-au, cu ce nu știu și nu pot. Iar arbitrii, la fel, se vor ține, ca și până acum, țanțoși și teatrali, de parcă pentru ei, nu pentru noi, s-a inventat fotbalul.