Olimpicii de la săritura în lățime

În preajma unui decont de dezastru, cum e Olimpiada noastră la Rio, răzbesc și niște informații vecine cu absurdul și îndelung ținute la secret : avem 77 de federații subvenționate de stat!

N-avem șosele, n-avem spitale, n-avem viitor, dar avem sute de președinți și salariați ai unor federații născute sub imperativul lui Minte sănătos în corp îmbuibat.

Numele acestor federaţii nu sunt un bun public, dar dacă în vechea listă din 2005, singura accesibilă pe internet, aflăm că tot felul de distracții și plăceri de umplut timpul precum table, remi, bridge, scrabble, go sau fotbal-tenis au reușit să se instituționalizeze ca sporturi de rang ministerial, cu federații finanțate de la stat, nu ar fi de mirare ca între acele alte zeci, câte s-au pitit până în 2016, să aflăm acum și Federații de Popa-prostu’, Lapte gros, Șeptic, Baba-0arba sau Țintar. Iar o federație nouă, sută la sută invenție românească, de săritura în lățime, cu un buget mare, cuvenit creației în sport, la care conducerea să fie numită firește politic, iar corpul tehnic să fie unul cu o concepție foarte înaintată despre muncă și viață și despre investiția în performanță compus numai din veri, mătuși, nași, fini, socri și cuscri.

Când o țară săracă și cu un viitor confuz cum e România de azi își permite luxul de a risipi milioane de lei-pensie pe niște activități care în alte țări bogate și responsabile cu banul public au caracter de club particular sau de boierie cu pedigri e normal ca sporturile de reprezentare și care au un efect publicitar real la Olimpiade și Campionate mondiale ori continentale să rateze toate speranțele.

România, oricât de tare ar protesta federalii de la Fotbal cu nasturi și Poker pe dezbrăcatelea, nu e în situația de a face din golf și iahting sporturi de interes național. Cum nici în situația de a se minți la nesfârșit cu oina, sport strămoșesc. Soluția nu e o nouă etajare a sporturilor în buget prin votul și părerile unor veșniciți în conduceri și combinații discrete de cabinet, cum anunță acum, într-un moment de răscruce și imensă jenă ministerul și Comitetul olimpic. Soluția e o triplă năvală a Curții de Conturi, a Fiscului și a DNA-ului în cetățile federale. Contractele pentru echipamentul contrafăcut de la Olimpiadă nu sunt accidente de discutat în „ședințele de analiza muncii” de după Rio, ci marfă urâtă la poarta DNA.
Dacă nu se va întâmpla asta, vom fi informați că pantalonii care se rup între picioarele gimnaștilor și ale scrimerelor erau, de fapt, comandați pentru noua Federație a săriturii în lățime, unde crăcănarea și zdrențuirea sunt „leafa și omega” – cum bine spunea cândva un federal cu doctorat – și fac faima falselor treninguri Kappa.