Derbyurile stăpînilor

de TUDOR OCTAVIAN

Cîteva observaţii după o etapă plină cu subiecte:

1. Stăpînii formaţiilor cu pretenţii la titlu şi la scena europeană au renunţat, în campionatul lor paralel şi subteran, la obişnuitele „presiuni” de etapă şi au trecut direct la […]

de TUDOR OCTAVIAN

Cîteva observaţii după o etapă plină cu subiecte:

1. Stăpînii formaţiilor cu pretenţii la titlu şi la scena europeană au renunţat, în campionatul lor paralel şi subteran, la obişnuitele „presiuni” de etapă şi au trecut direct la derbyuri. Mai mult, dialogul dintre stăpînii Borcea, Copos, Becali, Iancu şi Paszkany nu mai e unul de ironii şi fineţuri de mahala, ci unul de război rece. Declaraţiile lui Becali, după racolarea lui Pleşan, anunţă şi un război mai cald, în care Liga lui Dragomir, Federaţia lui Mircea Sandu şi băieţii deştepţi ai mult prea incoruptibilului Gheorghe Constantin de la CCA au devenit nişte ultraşi model, iubiţi de Jandarmerie şi huiduiţi de tribune.

2. Mai semnificativă decît veselia stăpînului Becali, la sfîrşitul bătăliei pentru Pleşan, mi se pare încăpăţînarea cu care stăpînul Borcea continuă să acuze prezenţa, la Buzău, în sectorul fanilor dinamovişti a unui suporter stelist. Indirect, stăpînul Borcea legitimează separaţia puterilor în tribune. Mergînd cu ideea mai departe, ar însemna ca România să accepte existenţa unor sectoare penale, dar numai pentru cei mai inflamaţi suporteri ai lui Dinamo. Marele public e cel care trebuie ţinut la distanţă de nucleul dur al galeriei lui Dinamo. Ca nu cumva să-l enerveze, să-l oblige la asalt. Stăpînul Borcea nu vrea să scoatem bomba teroriştilor din tribună, ci doar să păstrăm respectuoşi distanţa şi să vorbim în şoaptă, ca să nu producem vibraţii. Dacă luăm de bune aberaţiile stăpînului Borcea, ar urma ca stadioanele noastre să nu mai aibă tribune, decît pentru ultraşii lui Dinamo, iar în rest nişte cuşti mari în care să fie băgaţi copiii, femeile şi bărbaţii care se mai încumetă să meargă la fotbal.

3. Derbiurile stăpînilor au, pînă una, alta, un efect uimitor: în Giuleşti, pe Dinamo, la Urziceni, la Cluj şi la Constanţa a fost spectacol. Şi ce spectacol! Deprinşi să stea cu ochii pe arbitri şi cu urechea către sectorul zero, unde se coc nervii şi insultele de după meci, comentatorii sportivi au ratat aproape în bloc lauda. De ani de zile n-a mai avut fotbalul românesc un început de campionat cu atîtea meciuri în viteză europeană. S-ar putea ca aceste derbiuri ale finanţatorilor din prima jumătate să fie exact ce-i lipsea campionatului ca să nu mai aţipească mereu în cealaltă jumătate.

4. Toată lumea vorbeşte de vîna lui Dorinel Munteanu (foto). De fapt, secretul său e tehnica. Boxerii care lovesc ca apucaţii în gol obosesc mai repede ca boxerii care dau numai pumni în plin. Jucînd din talent, e normal ca Dorinel Munteanu să obosească mai puţin decît fotbaliştii care joacă în forţă şi la rupere. Dorinel Munteanu nu aleargă mult, Dorinel Munteanu aleargă bine. Zicu e mai obosit după o repriză, ca Dorinel Munteanu după un meci, pentru că Zicu fuge de rupe pămîntul aiurea.

5. Aşa e întotdeauna, arbitrii etapei plătesc erorile celor din etapa anterioară. Ce strică în două, trei partide nişte nătărăi nu reuşesc să repare în două, trei etape nişte arbitri oneşti.

6. Îmi vine greu s-o spun, dar după cum a tratat Rapidul cîteva faze dinspre sfîrşitul meciului cu Gloria, am simţit iarăşi că vaca va răsturna cu piciorul şiştarul cu lapte. Rapidul nu ştie să păstreze avansul de un gol pentru că nu a învăţat cum se face asta. E mai simplu să marchezi, decît să-l faci pe adversar să se resemneze cu înfrîngerea. E ca un făcut: toţi adversarii Rapidului se trezesc brusc din pumni cînd sînt conduşi.