Care-i treaba cu mentalul?

Halep nu mai e a noastră, e toată numai a ei

Dintr-un roman al lui Marquez mi-a rămas pentru totdeauna în memorie o frază, una din acele formulări la care spui că te vei gândi mai târziu și pe care le amâni la nesfârșit. Bărbații – scria Marquez – discutau la un pahar de ale lor, iar din camera de alături răzbătea zarva femeilor. Diferența, carevasăzică, nu era la treburile în discuție, ci la temperament, iar zarva la femei, adică înfierbântarea fără o cauza mare sau clară, un dat al genei. L-am întrebat atunci pe un cititor de romane mai calificat ca mine cum trebuie înțeleasă fraza, iar el mi-a spus că totul e o chestiune de mental colectiv.

Comentând ultimul eșec al Simonei Halep, un confrate scrie că problema e la mental. Acum, că mai știu câte ceva despre mentalul acesta și cu un plus de experiență de viață la temperamente, zic că ar trebui să nu mai facem atâta zarvă când „fata noastră” are draci în teren și pierde seturi și partide ca și câștigate. Să-i dăm mentalului ce-i al mentalului: Halep nu mai e a noastră, e toată numai a ei. Sunt prea multe distanțele dintre starea ei din turneele răsfirate pe planetă și nevoia noastră de reprezentare în elite ca ea să mai fie ce-am vrea noi. La primele mari victorii, da, era foarte preocupată de ce consimțeam noi, în țară. A consimți înseamnă a simți împreună cu…Timpul a trecut repede, în tenis e o relație ca de la cauză la efect între înmulțirea banilor și trecerea timpului și eșecurile au devenit normalitatea. Așa cum Hănescu e un jucător de turul unu sau doi, Simona Halep are probleme de mental când se apropie de semifinale. Și le are pentru că – exceptându-le pe mult prea vânjoasele Williams – e o zarvă specifică în mentalul jucătoarelor din top 50 spre 100.

În tenisul masculin, statistica face legea. În topul feminin, temperamentul strică legea. M-am uitat la câteva meciuri câștigate de Halep, dar cu un fel de strângere de inimă, altfel spus cu prezumția că acuși, acuși se enervează și o să mă enervez și eu. La Halep, prezumția de enervare e prea frecventă ca să ne mai simțim solidari cu toată cariera ei. A fost bine, până aici, a fost chiar frumos de tot în câteva rânduri, dar, gata!, top-ul scuză mijloacele și Halepa, cum o alintă niște fani, e tot mai solitară în mentalul ei, iar noi tot mai deprinși cu ideea unor semifinale, nu titluri, ratate. Vorba filozofului bulgar: Dacă e, e! Dacă nu e, nu e! Asta e!