Minciuni de patrimoniu: fotbalul universitar

În mod tradițional, prin tradiții toată lumea înțelege bunuri spirituale naționale, deși furtul, minciuna și trufia de neam prost fac și ele tradiție, au un trecut, o istorie bogată și niște reprezentanți cu notorietate

Cluburile noastre de fotbal așa-zis universitare contau înainte de 1990 pe tot atîția jucători-studenți pe cît de adevărați muncitori calificați aveau în teren așa numitele cluburi muncitorești. Foarte puținii fotbaliști cu liceul terminat, dar tot ca speranțe ale fotbalului, și înmatriculați apoi ca studenți, primeau diploma de absolvenți fără să fi știut măcar pe ce ușă se intra în facultate. Dovadă că după ce au sfîrșit-o cu fotbalul chiar și cei foarte rari, angajați într-o industrie tot ca foste glorii ale stadioanelor, nu erau plătiți pentru profesie, ci pentru că trebuiau să semneze un stat de salarii.

Minciuna a continuat să se cheme tradiție, altfel spus un fapt de mare cinstire publică, și după 1990, cînd cluburile universitare s-au umplut de străini analfabeți și de autohtoni cu diplome de școlarizare primite așa, ca să fie. CSU CRAIOVA ar fi să se cheme o formație de condiție superioară, dat fiind numele, dar dacă ne uităm prin ce pușcării li s-au școlit patronii și cîtă minte școlită pe carte au jucătorii care se perindă prin echipă, denumirea de CLUB SPORTIV UNIVERSITAR nu e numai o lungă și obositoare minciună, ci și o insultă la adresa lumii intelectuale a urbei. Cum să reprezinte o mînă de semidocți, fie și pe terenul de fotbal, o Universitate?! E prea destul că își zice a Craiovei!

În ultima vreme, cei 59 de profesori universitari, care au semnat recomandările academice pentru cărțile publicate – nu scrise, publicate! – după gratii de cei mai faimoși jefuitori ai bugetului, îi legitimează în modul cel mai penal cu putință, numele de CSU al clubului. E o legitimare în jos care ar fi putut merge și mai jos, dacă România școlită nu s-ar fi scandalizat cum nu a mai făcut-o nici pentru doctoratele celor 59 de ciubucari universitari. Dacă greșim, să ne-o spună managerii echipei, să știm și noi ce treabă au cu buchea cărții alde Ake, Kay, Madson, Zlatinski ori Nino Rocha, dar și autohtonii Ciocoteală, Briceag și Mazarache. Să știe și țara cine pe cine onorează sau dezonorează printr-una din cele mai fraudate interpretări ale cuvîntului tradiție.

Măcar Poli din Timișoara a umblat cumva la nume, astfel că puțini mai fac relația cu Politehnica, iar Iașiul și Galațiul au mutat chestiunea în alte curți. Dacă așa cum nădăjduim lucrurile vor merge pînă la capăt cu definirea morală și profesională a celor 59 de profesori doctori, care au dus Universitatea din Craiova pe profund descalificantul loc unu în clasamentul play-off al lipsei de demnitate, devine necesar ca numele clubului să nu mai fi asociat cu acela al vechii instituții de învățămînt superior.

E posibil ca în curînd situația să se răsucească de tot și Universitatea să facă de rîs, prin murdăriile ei, echipa orașului.