România, țara sporturilor pentru femei!

Nu este vorba despre o discriminare, ci consecinţa unei excelenţe probate în timp

Păreri despre cum ar trebui subvenționat sportul de performanță de către statul român au și vor avea mai ales cei care n-ar da un leu pentru bugetul sportului. Fiindcă nu țin să-mi fac dușmani în multele federații aflate în adormire, voi îndrăzni o idee care are un plus de legitimitate în timp. Femeile ar trebui să aibă prioritate în investiția în sport, pentru că au probat motivații mai complete decît bărbații. N-ar fi o discriminare, ar fi consecința unei excelențe cu o bogată certificare în timp.

Femeia română a reprezentat bine țara și a justificat cu prisosință investiția în toată complexitatea acesteia, inclusiv morală, nu în sporturile de echipă, unde trebuie să ai vocația disciplinei de grup, ci în competițiile individuale. Reușita în sporturile de echipă, oricît de tare ne emoționează un bronz la Mondialele de handbal, este excepția. Regula este marea izbîndă în atletism, tenis, scrimă, canotaj. Altfel spus, în sporturi care aduc o notorietate de durată.

Istoria sportului românesc în ultimii șaptezeci de ani, adică în deceniile în care reprezentarea națională a avut și un echivalent stimulator în premii, în țară și cu mult mai mult imbold financiar în lume, impune o cercetare sociologică privitoare la emanciparea femeii și prin sport în România. Democrația, în stabilirea investițiilor în sport, e pagubă sigură. Fiind vorba de un buget al țării, mila pentru unele sporturi aduce a impostură. Cîteva federații agonizează pe bani buni cu argumentul tradiției. Tradiția e și ceva de rău, nu numai de bine.

Dacă am cerceta bătrînețile unor sportivi de odinioară, care odată ieșiți din lumea performanței n-au mai avut loc și viață decît la periferia societății, am realiza și dramele așa numitului „sport amator” de dinainte de 1990. Performanța nu e o ocupație de amatori, iar performanța cu statut de instituție educativă națională în nici un chip. Multe sporturi încă subvenționate de stat devin repede afaceri particulare. Se întîmplă la fel ca în învățămîntul superior, statul plătește studiile unor tineri care n-au alt gînd decît să plece din țară. Încă n-am ajuns în situația ca Germania să naturalizeze atleți români gata formați, dar lucrurile în direcția asta merg.

Sportul de performanță subvenționat de stat e o realitate care impune o recuperare cu profit a investiției. Doamna ministru Lipă ar trebui să ne spună acum, la un început de mandat și la bani mărunți, care e bugetul federațiilor și cine îl parazitează, ca să avem în sfîrșit un dialog deschis în folosul sportului românesc. Altfel, ne certăm pe supoziții și riscăm, noi, media, să vorbim tot ce-am mai vorbit, cum s-ar spune degeaba.

La Mulți Ani, femeie română, doamna Lipă!