Adevărul din clasamentele care nu se fac
Se face mare caz de cîte o reușită individuală, deși dacă aceasta ar fi raportată la totalul nereușitelor am fi mai rezervați cu superlativele

La cîte pase aiurea numără toate partidele din prima noastră ligă, s-ar impune și un clasament al lor. Pasele astea cu defect de fabricație au o definiție, au ceva din felul de a fi aiurea în joc al omului. Deși cele „aproape bune” sînt tot atît de nefolositoare ca acelea la fix, publicul nu fluieră decît pasele sută la sută proaste. Statistica paselor dintr-un meci nu spune mare lucru, fiindcă nu presupune și niște comparații cu toate meciurile dintr-un campionat, dar un clasament al paselor imprecise, la adversar sau înapoi ar trimite la calitate, ar spune, la încheierea campionatului, unde trebuie lucrat. O rezolvare are de ce să se cheme „genială” numai dacă vine dintr-un total de soluții de joc extraordinare.
Un alt clasament semnificativ ar fi acela al minutelor de joc efectiv. Dacă Liga și Federația ar fi cu adevărat preocupate de starea reală a fotbalului românesc, ar pune la treabă vreo zece – doisprezece dintre frecătorii de mentă care știu să numere măcar pînă la o sută și, din mulțimea de clasamente paralele, de întocmit o dată cu cel în uz, am afla ce, unde, cît și de ce. Calitatea în sportul de performanță are unități de măsură, iar măsurarea erorii e tot atît de utilă, dacă vrei să știi tot adevărul, ca evidențierea reușitelor. Am putea avea un clasament al coatelor în gură, unul al coatelor în ceafă, apoi unul al faulturilor pe bombeu, la modă acum și tolerat de arbitri pînă la ruperea de oase. De asemenea, ar folosi și totodată ar amuza, pentru că fotbalul e și spectacol, nu numai afacere, clasamentele șuturilor în ciori, al arbitrajelor pro și contra, al cartonașelor galbene și roșii dublate de acelea ale faulturilor de galben și de roșu neacordate.
Cînd îl văd pe Tade cum se tot învîrte în jurul său pentru un contract de 220.000 de euro pe sezon, aș citi cu ochii cît cepele și un clasament care să se cheme „Tade, fă-te că joci!”. Cititorii ar avea, dacă ar fi solicitați la opinie, multe alte idei de clasamente ale mediocrității și, mai presus de toate, ale intereselor de subsol din comerțul cu jucători. Și fiindcă am pomenit de Tade, m-aș întreba, dacă aș da eu banii, cine mi l-a băgat în echipă? M-aș întreba, ca în criminalistică, cine m-a dus cu vorba dulce și a tras marile foloase din păcăleala asta de 220.000 de euro ? Altfel spus, care va fi fiind partea impresarilor și a agenților de influență, care l-au îmbrobodit pe patron astfel încît să recunoască, în sfîrșit, un lucru de domeniul evidenței pentru cam toată lumea.