O fabulă cu scriitorii de pușcărie

E de mirare cît de repede ne lăsăm păcăliți de numărul mare al celor care produc masiv plagiate și gunoi tipografic

De cîte ori mă întreb, așa, ca prostu’-n amiaza mare, ce se întîmplă în lumea culturii române de azi de nu se întîmplă nimic cu intrare mare în istorie, un prieten îmi reamintește fabula cu concursul de canto, la care au candidat privighetoarea și o cioară, iar premiul întîi l-a primit cioara, fiindcă președintele juriului era porcul.

Pușcăriabilii, care publică tot felul de cărți neroade și primesc pentru asta reduceri din condamnările pentru hoții și alte grozăvii penale cu banii țării n-au nici o vină scriitoricească. Ei fac și după gratii ce știu să facă mai bine: fură, mint, își bat joc de România onestă și cu respect pentru legi, cu aceeași frenezie de exceptați de la toate normele bunei conviețuiri cu care și-au construit averile. Nimic din ce socotim noi, cetățenii de rînd, că-i face și mai vinovați nu-i poate împiedica să jignească o întreagă lume de oameni de litere, de cercetători, de profesori și de cititori care cred în scris și în tipar așa cum cred și în Dumnezeu, cît timp președintele legislației care le măsoară efortul și bunele intenții e porcul.

E de mirare cît de repede ne lăsăm păcăliți de numărul mare al celor care produc masiv plagiate și gunoi tipografic cînd, de fapt, responsabilii penali ai situației sînt autorii unor legi neroade, universitarii care își vînd semnătura ieftin și cu toptanul, derbedeii care le încropesc textele dincolo de zidurile penitenciarelor și niște editori obscuri, care pentru niște sume de toată sărăcia i-ar publica și pe cei care le-ar înjura mămicile. Mai există cîțiva culpabili care ar avea nu numai îndreptățirea, ci și obligația profesională să se implice în toată mizeria asta: rectoratele și universitățile ale căror catedre sînt discreditate de niște dascăli cu vocație de slugi, Uniunile de creație și Academia Română. Presa ar fi ultima instituție de for public care să pună ordine în haos.

Ce nu realizez eu, după ce cioara obține locul întîi cu diplomă de excelență de la marele juriu al literaturii de celulă, e numele de deasupra acestei porți larg deschise a justiției: scrierea și publicarea unor cărți. De ce să-și scurteze condamnările cei – deocamdată! – doar 73 de seniori ai beciurilor domnești scriind cînd ar mai fi și alte arte pe care să le abuzeze: baletul, muzica de operă, muzica de filarmonică, sculptura, pictura, arhitectura…  Copos într-un recital din Lacul lebedelor, Nețoiu pe afișul unei expoziții la Muzeul Național, Dinel Staicu cu o simfonie  în deschiderea stagiunii la Ateneu, Cristi Borcea cu un tratat de chimia mercurului – iată numai cîteva din șansele culturii și științelor românești care au nevoie doar de o legislație mai generoasă ca să devină fapt de patrimoniu.