Vocabularul omului de fotbal

Justiţiarul Mihai Stoica, cel învins de sistemul ticăloşit Oli-Argăseală-Becali. Cuvintele pe care le foloseşte îl definesc pe individ. În romanele comice ale lui Ilf şi Petrov – Douăsprezece scaune şi Viţelul de aur – un personaj, pe nume Canibala Elocika, […]

Justiţiarul Mihai Stoica, cel învins de sistemul ticăloşit Oli-Argăseală-Becali. Cuvintele pe care le foloseşte îl definesc pe individ. În romanele comice ale lui Ilf şi Petrov – Douăsprezece scaune şi Viţelul de aur – un personaj, pe nume Canibala Elocika, reuşeşte să se facă înţeleasă cu numai 27 de cuvinte şi cîteva interjecţii. Dacă am inventaria cuvintele de care cei mai mulţi din fotbaliştii noştri fruntaşi se slujesc ca să comunice în interviuri şi discuţii cu public, am rămîne şocaţi de cît de puţine sînt. Ca să nu mai zicem că mare parte sînt împrumutate din dicţionarul, şi el sărac, al bogaţilor care-i plătesc şi din acela buruienos, batjocoritor al unor antrenori şi manageri ori ţuţări.

Ironiile oamenilor de fotbal sînt la fel de groase şi de poticnite ca ale politicienilor. De multe ori, la comentariul etapei, am senzaţia că asist la o dezbatere parlamentară. Dacă în politică limbajul ar fi civilizat, e foarte probabil că şi în alte domenii ale vieţii publice româneşti am avea un dialog mai periat. N-aş spune că lumea fotbalului o imită pe aceea a politicii. Lumea fotbalului simte că bălăcăreala nu e sancţionată în nici un fel şi plusează. Ca şi cum s-ar simţi datoare cu o contribuţie specifică la golănie. Tribunele goale sînt consecinţa unui comportament viciat trecînd prin vocabular.

Problema nu e cum trebuie să vorbeşti – fiindcă nimeni nu poate impune o civilizare rapidă a adresării -, ci cum nu trebuie să vorbeşti! Pentru mine, Mihai Stoica a însemnat trivializarea continuă a vorbirii în sport, iar de aici o sezizabilă deteriorare a calităţii relaţiilor. El rămîne modelul absolut al trufiei şi al lipsei de măsură care provoacă. Unii oameni au acest dat biologic, de a-i stîrni pe toţi chiar cînd tac şi nu fac nimic. El şi încă vreo cîţiva inşi, fuduli şi influenţi asemeni lui, au reuşit să instituţionalizeze în sportul cel mai popular convingerea că unde e fotbal trebuie să fie şi batjocură. Nu sarcasm şi satiră deşteaptă, ci dispreţ, defăimare, ocară, limbaj inflamat, umilitor, tăios, agresiv, limbaj de vechil care se ştie sub protecţia unui stăpîn atotputernic.

Mihai Stoica n-a fost dat afară de la Steaua de Gigi Becali. Patronul n-a făcut altceva decît să oficializeze despărţirea de un tip de reprezentare care îl deservea. Cine se uită la conferinţele de presă ale lui Mihai Stoica în postura de alungat, poate să creadă – dacă nu cunoaşte situaţia – că are în faţă un justiţiar învins pe moment de un sistem ticăloşit. Rezerva de trufie a demisului o să-l ducă în curînd în punctul de unde şi-a început cariera la Steaua, adică acolo unde totul e numai batjocură, băşcălie, mişto şi zeflemea de şanţ, nu de competitor onorabil în Champions League.