Tudor Octavian

Finețea observației și meșteșugul își dau mâna în texte care pot fi citite și la berărie, și la biblioteca Academiei

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Tudor Octavian
Un articol care nu merge cu sarmale și cârnați

Un fost coleg de la filologie, devenit cercetător lingvist, a alcătuit, în paralel cu sarcinile de serviciu și, s-ar putea spune, în pofida acestora, două tomuri masive, coborând în istorie și apoi urcând “la zi”, cu cele două definiri ale […]

...

Mai bine pe tușă, decât în spital

Dacă arbitrii ar sancționa toate faulturile golănești – din spate, la glezne, la fibră și prăvălirile pe adversar – prin care cei mai mulți dintre jucătorii cu o tehnică precară și cu o genă de maidan a răzbunării, la jumătatea […]

...

Eu, noi și regalitatea

Pentru mine, cel crescut cu o istorie mincinoasă și îmbătrânind în diversiune, toate informațiile privind regalitatea și rolul ei în devenirea modernă a României, au renăscut cu un plus de sens, într-un imens vid afectiv, odată cu reîntoarcerea acasă a […]

...

O corvoadă și o pagubă-n ciuperci: Cupa României

Cu excepția lui Miriuță, condamnat să bată măcar în Cupă, până ce va ști dacă mai rămâne la Dinamo, și a unor echipe din Liga a 2-a, dar și acestea cu niște motivații în afara gloriei sportive, Cupa României la […]

...

Fotbalul cu epoleți de generali și colonei

Că, probabil, așa stau lucrurile în toată lumea. Și că nu e deloc bine să ai păreri foarte apăsate despre generalii și coloneii deveniți subiecții unor scandaluri bugetare, fiindcă orice ar face și ar drege aceștia, e pentru apărarea patriei, […]

...

O Constituţie numai pentru Nilă

Un prizonier al actelor: Mihai Costea n-are loc la Steaua, dar nici nu poate să plece la altă formaţie.

Deşi Mihai Costea, zis Nilă, e un cetăţean român şi european liber, cu dreptul la muncă statuat printr-o Constituţie, ca fotbalist […]

sâmbătă, 24 ianuarie 2015, 9:18

Un prizonier al actelor: Mihai Costea n-are loc la Steaua, dar nici nu poate să plece la altă formaţie.

Deşi Mihai Costea, zis Nilă, e un cetăţean român şi european liber, cu dreptul la muncă statuat printr-o Constituţie, ca fotbalist el e un fel de gladiator, un fel de semicetăţean, asupra căruia clubul are un drept de folosinţă asemenea unui obiect de inventar. Dar unul atît de bine plătit încît la o adică, la o răscruce mai dură a vieţii de sportiv vîndut la bucată, Nilă să îndure şi practicile interne ale fotbalului, multe din ele în marginea legilor muncii sau chiar în afara lor. Nilă, aşadar, nu e un om liber. Nu are lanţuri, dar nici liber nu e. Poate să fugă, numai că n-are unde. E arestat într-un contract. Constituţia României nu trece dincolo de graniţele contractelor din fotbal.

Mihai Costea nu e dorit, nu e jucat, nu se antrenează cu echipa, e un paria care nu are şi n-o să aibă nici de acum înainte loc la Steaua cea fără de nume, dar nici nu poate să plece la altă formaţie. Insolvenţa Universităţii Craiova şi o clauză răsucită cu probleme băneşti din transferul său la Steaua pot lungi situaţia fără să se ajungă legal la un capăt.

Asta pe de o parte, fiindcă lui Nilă îi convine să rămînă vedetă media fără să joace şi să mai fie şi plătit ca să nu joace. Pe de altă parte, avem prosteala de multe milioane a clubului, care ar trebui musai rezolvată, doar că nu prea se mai poate. Nilă e terminat ca fotbalist, dar nici de dat gratis nu e. Terminatul Nilă însă trebuie plătit în continuare, conform contractului, iar clubul trebuie să-l suporte pe statele lunare, deoarece prostelile cînd se învechesc se întorc rău de tot contra celor care le-au girat. Nilă n-a venit de capul lui la Steaua. Nilă n-a fost niciodată un jucător la care să visezi. El şi cu frate-su făceau un tandem pitoresc şi atît. Erau oricînd un subiect de media. Transferul tandemului la Steaua a fost o eroare, o cacealma a lui Mititelu. Situaţia – cum se spune în presa de scandal – se răstoarnă şi încă se tot răstoarnă pînă ce o să ajungă ventilator. Explicaţiile domnului Argăseală în ce priveşte situaţia lui Nilă dovedesc ce lungă e fundătura în care a ajuns administraţia Stelei.

Totuşi, Steaua – sau cum s-o mai fi numind acum clubul – are o ieşire: să-l întrebe frumos pe Nilă cîţi bani vrea ca să plece şi să nu mai producă cîştig negativ, apoi să-l roage şi mai frumos să ia banii şi să-i deschidă frumos uşa spre stradă, mulţumindu-i frumos că datorită lui pot deconta o pagubă frumoasă de cîteva milioane la rubrica de succese în muncă.

În fotbalul nostru, distanţa de la dramă la comedie e prea mică pentru o scenă de Naţional. La bîlci însă va avea mereu public. Bîlciul are o Constituţie a lui.     

Comentarii (14)Adaugă comentariu

Comentează