Rapidul şi unghiul suficient de drept
Mai ştii? Dacă giuleştenii ar duce-o din victorie în victorie, şi-ar pierde fanii.
Din nou, Rapidul a pierdut un meci ca şi cîştigat. Cînd eşti egalat în ultimul minut al prelungirilor, e ca şi cum ai pierdut. Nu m-am uitat […]
Mai ştii? Dacă giuleştenii ar duce-o din victorie în victorie, şi-ar pierde fanii.
Din nou, Rapidul a pierdut un meci ca şi cîştigat. Cînd eşti egalat în ultimul minut al prelungirilor, e ca şi cum ai pierdut. Nu m-am uitat pînă la sfîrşit la meciul de la Piatra Neamţ, fiindcă ce văzusem era ca şi cum văzusem tot. Iar cînd am deschis iPad-ul, ca să ştiu cum se terminase, am făcut-o ca şi cum ştiam deja că Rapidul răsturnase iarăşi şiştarul. O ştiam din multe alte partide în care reuşise să piardă prosteşte puncte ca şi cîştigate. Unii sînt de părere că şi prosteala de finaluri ţine de farmecul clubului. Ca şi cum dacă Rapidul ar duce-o din victorie în victorie şi-ar pierde fanii.
Acest „ca şi cum” de Giuleşti e, de fapt, un capitol aparte din repertoriul fatalităţilor sărăciei şi al resemnării la puţin. Cine vrea să ştie adevărul despre aşa-numitul tezaur naţional de zicale şi proverbe descoperă că el e un mod al bogăţiei minţii în lumea celor care se mulţumesc cu puţin şi ţin capul plecat chiar şi cînd nu e nici o sabie deasupra lui. Noi, românii, nu avem şi un complet cu proverbe de-ale bogaţilor. Metaforele gazetăreşti de genul „un meci se termină la ultimul fluier al arbitrului” sau „prelungirile sînt tot acelaşi meci” nu înseamnă nimic pentru nişte jucători crescuţi în anturaje unde tot ce-i exact, corect şi dus pînă la capăt aduce a slăbiciune. Cînd i-am atras atenţia unui zidar de la ţară că întîlnirea a doi pereţi dintr-o casă în lucru nu e fix la 90 de grade, că pereţii nu fac un unghi drept, omul mi-a răspuns cu zîmbetul acela superior cuvenit fraierilor de la oraş: „Auzi, bre, la noi, acilea, unghiul ăla al matale e suficient de drept!”. În felul său, avea dreptate. La cîte unghiuri suficient de drepte terminase el într-o viaţă, casele erau ca şi terminate înainte de a fi începute.
Un alt înţelept din popor, care cumpărase ieftin un inel de „aur turcesc”, adică de alamă lustruită, a cugetat plin de sine: La cîţi bani am dat eu pe el, e suficient de aur!
Toate declaraţiile oficialilor şi ale jucătorilor după meciurile astfel pierdute, deşi fuseseră la un moment dat „ca şi terminate”, par trase la xerox, suferă de aceeaşi tradiţională minţire de sine: Am fost mai buni, am fost peste ei, am avut mai multe ocazii de gol, dar, din păcate, a venit faza aia din minutul 94, care ne-a nedreptăţit.
Expresia „din păcate” e şi ea tot din repertoriul fatalităţilor de două parale. Cînd un om zice că „din păcate n-a fost să fie”, el trebuie întrebat: Din ale cui păcate, măi păcătosule?