Celebritatea care tîmpeşte

Nu trebuie să vedem în jenantul final de carieră al talentatului Mutu o dramă

Copilăria are înţelepciunile ei, la care oamenii mari ar trebui să ia aminte. Cînd mă certam cu unul din ţîncii din cartier, spunîndu-i că e un […]

Nu trebuie să vedem în jenantul final de carieră al talentatului Mutu o dramă

Copilăria are înţelepciunile ei, la care oamenii mari ar trebui să ia aminte. Cînd mă certam cu unul din ţîncii din cartier, spunîndu-i că e un prost, acesta avea replică imediat: Cine zice, ăla e! Tot atunci am aflat că trebuie să stai departe de prostie, fiindcă se ia. Adrian Mutu a contaminat cu prostie o mulţime de oameni din media, iar ce-i semnificativ la genul de celebritate pe care o consumă el e că adoratorii  realizează corect cantitatea de eşec din tot ce face, ce zice şi ce trăieşte Mutu, dar cred că partea de reuşită e mai mare. Că reuşita bate eşecul, la fel cum în armată funcţia bate gradul.

În cantitate imensă de ştiri, articole şi emisiuni radio ori tv, ce i se dedică de aproape două decenii lui Mutu, indiferent de semnificaţia unor situaţii, de faptul că tot mai des situaţiile în care a fost actor principal Mutu au însemnat cădere, comentariul a plusat la notorietate, la ideea că tot ce-i în legătură cu Mutu – goluri, contracte, scandaluri, sex, droguri, răsfăţuri – ţine de condiţia normală a vedetei. Chiar şi relatarea la rece a unor nerozii aducea a laude, în sensul că „Al naibii Mutu, ăsta, ia te uită ce i-a mai trecut prin cap!”.

Acesta e imensul prejudiciu social pe care-l produce gloria în fotbal sau în spectacolul-afacere, că marele public nu mai face deosebirea dintre bine şi rău. Tot ce a fost rău în cariera şi în viaţa de fiecare zi a celebrităţii Mutu a contat ca performanţă. A avut aureolă. Iar pentru tot ce a însemnat un rău din ce în ce mai mare n-a mai fost vinovat Mutu. De confuzia şi tot mai urîtele căderi din biografia la zi a lui Mutu sînt vinovaţi – şi încă de ani buni – toţi cei care l-au aplaudat în transă, fie că-şi înşela nevestele, fie că se îmbăta în cantonamente, fie că îşi jignea colegii şi antrenori, de pe poziţia supremului, care nu îi e dator cu nimic nimănui.

Acesta e în 2014 idolul căzut Mutu, un fotbalist terminat, de care mulţimea de aplaudaci se va depărta ca de un bolnav fără soluţie. Interviul de zilele trecute al fostului partener de afaceri dubioase, Adrian Marţian, e semnalul revanşelor. Mulţi, foarte mulţi din cei care au pus cărămizi la soclul jumătăţii urîte a celebrităţii lui Mutu se simt răzbunaţi pentru eroare de aceste dezvăluiri furibunde ale prietenului puşcăriaş.

Nu trebuie să vedem în jenantul final de carieră al talentatului Mutu o dramă. Omul nu e nici sărac, nici bolnav, nici bocciu. Omului nu-i pasă de ce încep să vadă şi să creadă tot mai mulţi din fanii de odinioară.

Universul lui Mutu e mic şi în el încape doar Mutu.

Va mai fi adulat multă vreme şi, aşa cum se întîmplă întotdeauna cu toţi cei care şi în ratare se cred mai presus de toată lumea, care au o gîndire de exceptaţi – un întreg capitol în tratatele de psihiatrie patologică -,  va trăi fericit, cu sticla pe masă şi cu capul în nori pînă la adînci bătrîneţi.