Și campionatele retrogradează

Șefi i și jucătorii Stelei trebuie să învețe să spună mai mult în teren decît în afara lui.

Helmuth Duckadam, într-unul din acele momente de derapaj verbal care nu-i sînt proprii, a zis că, doi ani de acum înainte, Steaua […]

Șefi i și jucătorii Stelei trebuie să învețe să spună mai mult în teren decît în afara lui.

Helmuth Duckadam, într-unul din acele momente de derapaj verbal care nu-i sînt proprii, a zis că, doi ani de acum înainte, Steaua n-o să mai aibă adversari în campionat. La cum au mers lucrurile pînă acum în campionat, putem socoti că nici mîine n-o să meargă mai bine, iar Duckadam a rostit un adevăr. Numai că l-a rostit cu un început de mîndrie de politician, care nu-i a lui, ci a altora, aflați deocamdată în zeghe.

Nu-i nici o scofală să fii campion într-o competiție de mîna a doua. Și măcar dacă această competiție ar fi de mîna a doua, dar e cam de a treia, cu șanse ca, prin clasa de tot joasă a nou-promovatelor, să ajungă și mai jos. Și campionatele retrogradează, nu numai echipele. Steaua a avut un parcurs, în relația cu formațiile din prima noastră ligă, comparabil cu drumurile istorice pline de victorii și neumbrite de dubii ale Realului din Madrid sau ale altor formații de top europene. Într-un clasament continental al izbînzilor în campionatele interne, Steaua ar fi astăzi chiar înaintea Realului. Doar că nici măcar Duckadam n-ar exulta, străbătut de euforii naționaliste, la un astfel de clasament. Contează victoriile, contează cu ce scoruri le obții, însă cel mai mult contează în fața cui ieși învingător cu un astfel de golaveraj de elite. Cînd zburzi pe teren printre alde nimeni, n-ai cum să te chemi cineva.

Dacă doi ani de acum înainte Steaua va mai lua titlul tot așa, ca la estradă, în absența unor adversari care să-i proveze niște calități de Liga Campionilor, ea nu mai pupă competițiile continentale alți doi ani. Iar patru ani de mîndrie în gol o pot coborî la nivelul celorlalte echipe din fotbalul românesc de prima ligă. Liga întîi din România înseamnă astăzi Steaua și ceilalți. Dar mai înseamnă și multele derapaje verbale ale lui Reghecampf, tot atît de nepotrivite cu contextul ca ale lui Duckadam. Antrenorul a devenit tot atît de aiuritor, în ieșirile publice, ca pînă nu demult Mihai Stoica, iar dacă mai plusează, în frecventele sale referiri de un gust îndoielnic la subțirelul Dinamo, nici nu mai e nevoie de miștoul de supraom al lui Becali. Cu exemplul antrenorului și al lui Duckadam, va ieși la bătaia de joc din ediția viitoare toată echipa.

Steaua e o echipă norocoasă. Suspendarea tribunelor ei din cînd în cînd, e de fapt, un noroc, nu un necaz. Cu atuul unui campionat cu o singură înfrîngere și cu vorbăria tot mai incitantă a antrenorului, tribunele i-ar putea crea de acum înainte niște situații de natură a-i afecta numele. În politica înaltă, la nivelul șefilor de stat și de guverne, tăcerile tactice și muțeniile strategice fac marca marilor puteri. Gălăgie fac mai ales cei mici. Șefii și jucătorii Stelei trebuie să învețe să și tacă. Tot ce au de spus să spună în teren, și nu doar în meciurile pe viață și pe moarte cu glorii ale fotbalului de elită, precum Corona, Năvodari, Viitorul și Ceahlăul.