Investiţiile într-un eşec celebru

Mutu e un subiect cu succes la un public generos pentru că e garantul eşecului

Omul care urcă opt kilometri pe Everest devine subiect de durată mondial. Dar subiect mondial pe termen lung devine şi cel care cade opt kilometri […]

Mutu e un subiect cu succes la un public generos pentru că e garantul eşecului

Omul care urcă opt kilometri pe Everest devine subiect de durată mondial. Dar subiect mondial pe termen lung devine şi cel care cade opt kilometri de pe Everest.

Mutu n-avea cum să devină o celebritate internaţională în materie de cădere, pentru că el se rostogoleşte de pe un munte pe care abia apucase să urce. Specialitatea însă care îl face pe Mutu unic e că el continuă să cadă şi fără munte. Faima lui rămîne de foarte mulţi ani mare din cauză că nici nu apucă să se caţăre bine pe nişte dealuri şi o şi ia la vale.

Mutu e un subiect cu succes la un public generos pentru că e garantul eşecului. Toată lumea ştie că Mutu e terminat ca fotbalist, încă înainte de a fi început să fie mare, doar că a picat pe el acel gen de noroc în necaz, care-l face pariu tot pentru rafinaţii dezastrelor. De aproape un deceniu, Mutu e investiţia cea mai rentabilă în eşec. E ca şi cum nişte oameni cu bani s-ar întreba: Oare e capabil Mutu să cadă şi mai jos? Iar Mutu le confirmă aşteptările şi cade, cade, cade.

După ce a onorat toate aşteptările unor fraieri francezi şi italieni, care aveau nevoie ca de aer de un Mutu, ca să investească masiv într-un eşec garantat, acesta a venit să cadă cel mai jos acolo de unde a început urcuşul.

Ca să-i dai un contract de 25.000 de euro lunar unui jucător de 35 de ani, ale cărui talente sînt mult mai productive în cîrciumi şi infirmerii decît în teren, trebuie să fii ori bocnă în fotbal, ori proprietarul unor secrete care nu e sănătos să ajungă în presă. Ar mai fi o explicaţie la tamtamul publicitar care a însoţit achiziţia acestui eşec de prestigiu.

Investiţia în Mutu nu e doar afacerea în pierdere a unei persoane de decizie. Eşecul Mutu e o întreprindere încă rentabilă. Dă de lucru la o mulţime de oameni. Cînd intră Mutu într-un club de fiţe, se pun pe băut pînă şi abstinenţii. Se iau la bătaie chiar şi anemicii. O dau pe liniuţe şi cardiacii.

Mutu e personajul providenţial al unui climat publicitar care mulge şi vaca fără uger. Nu mai contează ce nu mai poate şi ce nu mai dă, nu mai contează că-şi bate joc de un oraş întreg, contează că ESTE! Azi, Mutu ESTE la Ploieşti, mîine e aşteptat ca pogorîtul din genuni de alte mulţimi deprinse să aştepte ceva ce n-or să primească niciodată.  Azi, Mutu a acceptat să le ia banii degeaba tribunelor de aşteptători entuziaşti din Ploieşti.

Sînt atît de fericiţi ploieştenii că-i dau tot ce pofteşte unui Mutu care nu le dă nimic încît nici nu-l mai observă pe cel de al doilea eşec garantat, pe Zicu. Paradoxul situaţiei e că pe lîngă marea cacealma Mutu, cacealmaua Zicu pare un pol pierdut la barbut.

Aceasta e strategia isteţului care investeşte într-un mare eşec, să-l dubleze cu altul banal. Cu cît o să stea Mutu mai mult pe tuşă, cu atît mai vinovat de banii pierduţi va fi Zicu.

Cum adică bani pierduţi? Cînd un oraş pierde bani, cineva în mod sigur îi cîştigă. Şi nu numai Mutu. Poate că, aşa cum a început el, anul 2014 ne va lămuri şi de ce a investit atît de triumfant Petrolul într-un rateu calificat.