Şi e doar începutul

“Greii“ au devenit dintr-o dată nişte oameni ca toţi oamenii.

Nu trebuie să fii priceput şi-n treburile politicii înalte, şi-n acelea ale politicii fotbalului ca să remarci nenumăratele paralelisme la nivel de fenomen. E de ajuns să pui alături nişte […]

“Greii“ au devenit dintr-o dată nişte oameni ca toţi oamenii.

Nu trebuie să fii priceput şi-n treburile politicii înalte, şi-n acelea ale politicii fotbalului ca să remarci nenumăratele paralelisme la nivel de fenomen. E de ajuns să pui alături nişte nume din ierarhiile de sus ale celor două lumi.

Nu e vorba doar de evoluţii paralele cu parfumul ieftin al coincidenţelor, ci de atingeri masive la nişte cauze similare, care duc la efecte similare. Care duc la cauza cauzelor: jaful. După finalizarea unor procese cu „grei” ai fotbalului, după un deceniu de amînări şi confuzionări sistematice ale opiniei publice, dublate de presiuni cu accente criminale asupra justiţiei, bolovanul cel mare a luat-o la vale. Şi de o parte, şi de cealaltă e vorba de bani, de munţi de bani, de banii negri care au generat un paralelism ruinător în condiţia economică a României.

Ce-i ciudat e că, după după acest prea lung deceniu de tăgadă controlată de banii negri, timp în care opinia publică a acuzat vehement fenomenul şi nu indivizii, istoriile individuale tind astăzi să abată atenţia aceleiaşi opinii publice de la orientarea de ansamblu a justiţiei. „Greii” au devenit dintr-o dată nişte oameni ca toţi oamenii, ştiu să şi plîngă, nu doar să danseze din burice pe mese, îşi scot la vedere bolile, precum cerşetorii din tramvaie, nu mai sînt imaginea absolută a reuşitei în viaţă şi a trufiei.

Cîtă putere mai au încă în controlul societăţii şi chiar al formatorilor de opinie aceşti „grei” din politică şi din fotbal ajunşi în puşcării sau cu procese fatale pe rol o dovedeşte şi derbyul în care sîntem tîrîţi: vrem, nu vrem, trebuie să avem păreri.
Tulburarea pe care cele două răvăşiri paralele de situaţii, din politică şi din guvernarea fotbalului, le-au generat induc în tot românul o stare de vinovăţie profund ruinătoare pentru naţie.

Nu poţi să fii decît pentru sau contra.

Eşti dator să fii pentru sau contra. Se alcătuiesc liste la vedere cu populaţia pentru şi liste pentru mai tîrziu cu lumea contra. Iar cine nu intră în acest mîrşav joc inventat de avocaţii, de ţuţării împricinaţilor şi de armata din umbră a fotbaliştilor, care au conlucrat de foarte aproape cu „greii” la marea fraudare şi aşteaptă cu inima la gură ziua de mîine e vinovat în principiu.

Într-o ţară cu milioane de vinovaţi în principiu, cum să-ţi permiţi tu, omul care abia îţi duci zilele cu o leafă nenorocită, să stai deoparte? Cum să nu fii solidar cu atît de devotaţii avocaţi ai „greilor” şi să nu le plîngi de milă sărmanilor din topul 300 al subteranei, coborîţi din palate direct în celule? Nu contează că e vorba de un ministru arestat, de unul din mulţii Becali reţinuţi sau cu portăreii la uşă, de un borfaş bătrîn care vreme de douăzeci de ani a făcut din campionat o afacere pe puncte sau de un fotbalist care a driblat cu nerozia tot ce a cîştigat merituos cu piciorul. Tot ce contează e să votezi pentru sau contra. Bolşevismul nu e doar o etapă istorică. E şi un instrument de deturnare a nevoii omeneşti de ordine şi dreptate. Săracilor trebuie să le sece ochii de lacrimi de grija politicienilor şi a stăpînilor fotbalului şi să fie mîndri c-au fost furaţi de un premier, de un senator, de un patron de club sau de un negustor de suflete simple de fotbalişti. Bă, voi ştiţi cine sînt eu?, îşi umflă pieptul suporterul de-o viaţă de la peluza a doua, mîndru că are ce le lăsa urmaşilor. Bă, mie mi-au luat casa, pămîntul şi fata un deputat şi un finanţator din prima ligă, nu un amărît de consilier comunal ca vouă, proştilor!