A la ţurca, bre!

Despre diferenţa dintre fotbalul de maidan şi fotbalul de performanţă.

Am jucat fotbal cu mingea de cîrpă pînă la zece ani, iar tot ce-mi amintesc din vremea aceea e că mingile de cîrpă erau din ce în ce mai rotunde, […]

Despre diferenţa dintre fotbalul de maidan şi fotbalul de performanţă.

Am jucat fotbal cu mingea de cîrpă pînă la zece ani, iar tot ce-mi amintesc din vremea aceea e că mingile de cîrpă erau din ce în ce mai rotunde, iar eu driblam din ce în ce mai bine. Într-un fel, atinseserăm perfecţiunea, şi mingea, şi eu. Cînd însă Nicu, un lungan din vecini, pe care la mingea din ciorap îl răsuceam cum voiam, a adus una de cauciuc, aceasta se potrivea atît de bine cu picioarele lui încît a trebuit să mă las de fotbal. La unsprezece ani eram de acum un mingicar de ciorap terminat, fiindcă fotbalul de mahala păşea într-o altă etapă.

La meciul Dinamo – Viitorul am avut de mai multe ori sentimentul că mă întorc în timp, mai ales cînd flăcăii din cele două formaţii păleau beşica şi o trimiteau în ceruri, exact ca Nicu, lunganul cu cracii împleticiţi din naştere. Există, e drept, şi cîţiva jucători mai buni sau chiar buni la amîndouă formaţiile, numai că nu-i de ajuns să fii tu tehnic, mai trebuie să ai şi cu cine să te aduni. Meciul, dacă e să-l comparăm cu oricare două dintre echipele nemţeşti de rangul celor pe care le vedem evoluînd în fiecare săptămînă la Eurosport, nu suportă în nici o privinţă comparaţia. Cum să măsori ţurca de maidan cu fotbalul academic?!

De cînd fotbalul suportă statistici de toate naturile, toate comentariile bazate pe păreri, simpatii şi figuri de stil gazetăreşti, inclusiv văicăreala tradiţională a antrenorilor învinşi pasămite contra cursului jocului, nu-şi mai au rostul. Nu au mai mult temei în fapte ca în fotbalul – ţurcă. Statistica mediocrităţii este, la amîndouă echipele, mai elocventă ca aceea a reuşitelor. Echipele nu leagă nimic fiindcă, din zece pase, preluări sau degajări, jumătate sau chiar mai mult de jumătate sînt de liga a treia. Aproximative, orbecăite sau la pocneală.

Dacă în regulamentele fotbalului s-ar fluiera nu doar ce se fluieră acum, ci şi neputinţele şi erorile strict tehnice, un meci ca Dinamo – Viitorul ar trebui întrerupt, iar mingea ar trebui dată adversarului, de cîteva ori în fiecare minut. Aici e diferenţa la statistici, la cursivitatea relaţiei omului cu mingea. Unei formaţii precum Real Madrid, antrenorul poate să-i ceară un tika-taka de o sută de pase, dar lui Dinamo nu. Nu avem o echipă care să ţină mingea, în uralele tribunelor, mai mult de cinci-şase pase.

Ţucudean socotea după meci că echipa ar fi trebuit să tragă de rezultat. Luminoasă cugetare ! Păi, cum, bre, Ţucudene să ţii de rezultat dacă nu poţi să ţii mingea în picior? La fotbalul fără minge, da, aţi fost mai buni, dar la fotbalul cu minge v-au păcălit. Remarci şi mata, Ţucudene, nuanţa: nu v-au învins, ci v-au păcălit. Despre victorii şi înfrîngeri e corect să vorbim doar în fotbalul performant. La cît pot să dea însă acum Dinamo şi Viitorul, rezultatele lor sînt nişte păcăleli de etapă pe puncte.