Piţurcă ia totul! Ca la cazinou

Tot ce pentru naţia fotbalistică română e pierdere pentru selecţioner înseamnă un mare pas înainte în carieră

Un domn care aştepta rezultatul unor analize a murit de aşteptare. Analizele i-au ieşit bune, numai că frica a durat prea mult. Analizele […]

Tot ce pentru naţia fotbalistică română e pierdere pentru selecţioner înseamnă un mare pas înainte în carieră

Un domn care aştepta rezultatul unor analize a murit de aşteptare. Analizele i-au ieşit bune, numai că frica a durat prea mult. Analizele lui Piţurcă, după marţea neagră cu Grecia, îi vor ieşi bune, chiar mai bune după celelalte ratări de patrimoniu, dar pe noi, românii aşteptători la „naţionala” lui, aşteptarea ne-a terminat. Piţurcă n-a pierdut nimic, Piţurcă e iarăşi cîştigător. E normal să nu-şi dea demisia. Contractul îi cere să meargă mai departe. Mai mult, contractul cu Federaţia lui Mircea Sandu îl obligă să rămînă stăpînul inelelor la naţională.

Putem să fluierăm noi a pagubă pînă ni se usucă cerul gurii. Nu cu noi, cei 55.000 de spectatori din tribunele marelui stadion şi cu milioanele  de telespectatori, are el un contract acoperitor la eşec. Nu la noi decontează din nou o campanie de calificare la Mondiale ratată. În nici unul din contractele lui Piţurcă de la FRF nu apar nişte clauze referitoare la demisie, la onoare, la respect pentru public, la sentimentul de neputinţă, la nenorocita aia de resemnare care se instaurează într-o naţie cînd înţelege că ea, naţia, nu există în nici unul din contractele Federaţiei cu nu contează cine.

Naţia a obosit tot aşteptînd, fapt care pentru selecţionerul Piţurcă e o reuşită. Ne-a învins, iar pentru această victorie va fi plătit mai bine decît pentru o calificare oarecare. Ne învinge ani de-a rîndul. Nici el nu le mai ştie numărul. Ce altceva poate să însemne un stadion arhiplin care nu mai ştie ce aşteaptă? Ce-ar fi fost de aşteptat după prestaţia împiedicată din grupă şi după meciul penibil de la Atena?

Victor Piţurcă e un om norocos. Îi iese totul. Tot ce pentru naţia fotbalistică română e pierdere pentru el e un important pas înainte în carieră. Dovadă că merge mai departe, numai el ştie încotro, dar merge. Nu-i tocmai simplu să obţii un astfel de contract în care naţia şi Federaţia pierd mereu, iar tu cîştigi tot timpul. Şi nu-i vorba numai de bani. E vorba, înainte de bani, de faptul că orice s-ar întîmpla, cei care pierd sînt alţii.

Cum face, cum drege, cum îşi revarsă el ţîfna pe jucători, pe presă, pe tribune, uite că doar el are un înainte, pe cînd noi avem un tot mai jos. Supărăciosul dom’ Piţurcă a realizat perfect avantajele condiţiei de veşnic supărat. Într-una din redacţiile unde am lucrat după 1990, o cucoană prinsă cu mîna în bugetul ziarului venea la birou doar cît să vedem noi ce supărată e. Efectul era radical. Ne timora cu ţîfna ei imperială. Lăsaţi-o în pace – ne îndemnau şefii – nu vedeţi ce supărată e?!

Şi atunci ce-i de făcut ? Păi, ce-am mai făcut şi pînă acum. Aşteptăm, aşteptăm ca nu cumva Victor Piţurcă să se supere şi mai rău, s-o ţină cu supărarea pe un contract imens, ca pentru o mare victorie, pînă prin anii 2056, la Mondialul din Somalia.