Tudor Octavian

Finețea observației și meșteșugul își dau mâna în texte care pot fi citite și la berărie, și la biblioteca Academiei

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Tudor Octavian
Un articol care nu merge cu sarmale și cârnați

Un fost coleg de la filologie, devenit cercetător lingvist, a alcătuit, în paralel cu sarcinile de serviciu și, s-ar putea spune, în pofida acestora, două tomuri masive, coborând în istorie și apoi urcând “la zi”, cu cele două definiri ale […]

...

Mai bine pe tușă, decât în spital

Dacă arbitrii ar sancționa toate faulturile golănești – din spate, la glezne, la fibră și prăvălirile pe adversar – prin care cei mai mulți dintre jucătorii cu o tehnică precară și cu o genă de maidan a răzbunării, la jumătatea […]

...

Eu, noi și regalitatea

Pentru mine, cel crescut cu o istorie mincinoasă și îmbătrânind în diversiune, toate informațiile privind regalitatea și rolul ei în devenirea modernă a României, au renăscut cu un plus de sens, într-un imens vid afectiv, odată cu reîntoarcerea acasă a […]

...

O corvoadă și o pagubă-n ciuperci: Cupa României

Cu excepția lui Miriuță, condamnat să bată măcar în Cupă, până ce va ști dacă mai rămâne la Dinamo, și a unor echipe din Liga a 2-a, dar și acestea cu niște motivații în afara gloriei sportive, Cupa României la […]

...

Fotbalul cu epoleți de generali și colonei

Că, probabil, așa stau lucrurile în toată lumea. Și că nu e deloc bine să ai păreri foarte apăsate despre generalii și coloneii deveniți subiecții unor scandaluri bugetare, fiindcă orice ar face și ar drege aceștia, e pentru apărarea patriei, […]

...

Andorra, viitoarea campioană mondială la fotbal!

Nu e o absurditate, e un lucru mai mult decît posibil.

E un lucru în cuprinsul unui proces universal de absurdizare a prezenţelor naţionale în competiţiile continentale, mondiale şi de toate mărimile. Un proces care se cheamă mondializare cu forţa. […]

sâmbătă, 19 octombrie 2013, 8:33

Nu e o absurditate, e un lucru mai mult decît posibil.

E un lucru în cuprinsul unui proces universal de absurdizare a prezenţelor naţionale în competiţiile continentale, mondiale şi de toate mărimile. Un proces care se cheamă mondializare cu forţa. Dacă Germania cîştigă toate titlurile europene la tenis de masă cu chinezoaice şi chinezi, e posibil, ba chiar probabil ca un investitor arab să-i cumpere cu bucata pe brazilienii din naţionala sud-americană, să-i facă andorrezi cu acte-n regulă  – sau poate andorrani, dacă nu cumva andorrişti, fiindcă numele locuitorilor din discretul stătuleţ de munte încă nu-i stabilizat la noi – şi cu această „naţională sută la sută andorrigenă” să bată tot şi să-şi recupereze cu profit investiţia.

Nu contează că andorrinezii get-beget – dacă vor fi existînd ca atare – nu au un campionat mai sus de valoarea ligilor a 5-a şi a 6-a din restul Europei, nu contează că fotbalul din Andorra nu interesează decît din raţiuni strict democratice, de fapt nu mai contează nimic. Tot ce contează e că absurdul absolut a devenit posibil şi că ziua în care cea mai aberantă ecuaţie competiţională va deveni realitate nu-i departe. Iar cînd va veni şi ziua aceea, ni se va părea de neinimaginat ca un neamţ din tată-n fiu să cîştige chiar şi un campionat naţional în Germania. Important e ca Germania să adune medalii şi elogii la cel mai înalt nivel.

Problema ar trebui lămurită, ca să nu mai aibă arabii ezitări cînd e să cumpere campionate şi titluri în sporturile naţionale cu tradiţia elitei. Problema mai trebuie lămurită repede ca să nu mă simt şovin şi să se simtă şi alţii ca mine şovini ori de cîte ori gîndim normal. Mai ales că habar n-am pe unde se ascunde de mine de mai bine de şaptezeci de ani Andorra asta şi care-i povestea ei ca ţară. Şi nu numai că nu ştiu, dar n-am avut niciodată motive să fiu curios.

Dar uite că, împotriva celei mai elementare logici sportive şi chiar contra bunului simţ căpătat de la strămoşi, Andorra poate să devină campioană mondială la fotbal fără să aibă fotbal. Iar andorriştii să trăiască momente de extaz patriotic pe banii unui kuweitian excentric sau ai unui saudit îndrăgostit de o andorroaică.

S-a cam dat lumea cu curu’-n sus, domnilor! Mă întreb, şi nu fără temei, dacă nu cumva avem şi aici, în România, nişte legi de care nu ştiu, din cauza cărora să mă trezesc cu vreun proces de antiandorrism. Sau cu unul de antinemţism fiindcă îmi permit să observ că adevăratele campioane europene la tenis de masă sînt fetele noastre, româncele noastre, nu chinezoaicele lor!

Comentarii (26)Adaugă comentariu

Comentează