Prezumţia de vinovăţie

Prostelile, cînd sînt peste măsură de mari, le blochează oamenilor judecata cea dreaptă

Rapidul se trezeşte cu o datorie de 1 milion de euro, după ce s-ar fi zis că lucrurile s-au clarificat toate la despărţirea de domnul Copos şi […]

Prostelile, cînd sînt peste măsură de mari, le blochează oamenilor judecata cea dreaptă

Rapidul se trezeşte cu o datorie de 1 milion de euro, după ce s-ar fi zis că lucrurile s-au clarificat toate la despărţirea de domnul Copos şi la semnarea contractului de divorţ amiabil. Noii patroni află că doi dintre brazilienii reşapaţi, care au trecut pe la echipă ca gîsca prin apă, au avut nişte contracte halucinante, urcînd spre jumătatea de milion de euro anual, şi că se pune problema plăţii.

Cine îi dă, în România, 450.000 de euro unui jucător care nu confirmă ori e zevzec, ori naiv, ori are un motiv pe care n-o să-l aflăm niciodată. Se vorbeşte mult despre prezumţia de nevinovăţie, deşi în toate afacerile dubioase în anchetă trebuie să existe şi una de vinovăţie. Poporul zice că nu iese fum fără foc. Cunoscînd tăgada cu care domnul Copos scotea banul din buzunar, e normal să ne întrebăm ce l-o fi făcut să semneze nişte contracte atît de exagerate cu nişte străini despre care chiar să se fi străduit, nu avea cum să ştie cum sînt şi ce-or să facă ei la Rapid. De fapt, n-au fost doar cei doi, cu al căror proces s-au pricopsit actualii sponsori. Rapidul avea o mulţime de străini cu nişte contracte mergînd către 250.000 – 300.000 de euro anual, de care abia a reuşit să scape dîndu-i şi gratis.

Or fi ştiut ceva, ăia din staff-ul Rapidului, cînd i-au cumpărat şi le-au dat lefurile astea nesimţite, or fi avut ei nişte motive – zice lumea mizînd pe bunul simţ popular – că doar n-au înnebunit brusc?!! Trebuie să existe un secret, dincolo de priceperea şi de înţelegerea noastră – mai zice lumea, mizînd pe prezumţia de deşteptăciune a cumpărătorului.

Funcţionează şi-n fotbal o mulţime de prezumţii. Cînd fiscul chiar va intra cu buldozerul în arhivele cluburilor, vom realiza cît de oportune au fost tot timpul prezumţiile de fraudă, de spălare de bani, de inginerii financiare. E de ajuns ca un singur jucător să spună cît ia el de fapt dintr-un contract care sperie naţiunea şi cîţi bani se întorc spălaţi în mîinile intermediarilor şi ale patronului, ca să ne crucim.

Cum adică, domnul Copos e plin de procese, cu prezumţii de toate naturile, şi doar la Rapid a fost veşnicul păcălit?! Ar trebui să vorbim de prezumţia de păcălire în serie. Îţi vine să crezi că domnului Copos îi plăcea să fie păcălit, că nu accepta să fie păcălit cu contracte modeste, de 20.000-30.000 de euro, cît meritau în realitate fotbaliştii care n-au rupt gura tîrgului la Rapid şi nu s-a grăbit nimeni să-i cumpere, după ce au plecat de la Rapid, ci numai cu cacealmale gigantice pentru România, de 450.000.

Om trăi şi om vedea care a fost adevărul acestor contracte minate de prezumţii stînjenitoare. Deşi, la cît se lungesc la noi anchetele şi procesele, corect ar fi să zicem: om muri şi om vedea.