Botoşaniul, nici un mister

Totul e la vedere, totul e pe bune, nimic nu-i pe rele

Iată cu ce nume ajunge Botoşaniul, după şase etape de campionat abuzate din toate poziţiile, pe locul unu, cu 14 puncte şi nici o înfrîngere: Curileac, Patache, Dinu, […]

Totul e la vedere, totul e pe bune, nimic nu-i pe rele

Iată cu ce nume ajunge Botoşaniul, după şase etape de campionat abuzate din toate poziţiile, pe locul unu, cu 14 puncte şi nici o înfrîngere: Curileac, Patache, Dinu, Ursu, Acsinte, Codoban, Vaşvari, Tincu, Fulop, Ghinga, Hadnagy, Radu, Cîrjan, Tănasă, Perianu, Tăban, Plămadă… Am zis nume şi nu jucători, deoarece cu două-trei excepţii, dar şi acelea din memoria mai modestă a competiţiei, n-aş fi ştiut, la o citire, cine-s persoanele şi cu ce se ocupă. Cu numele astea, patronul echipei, Valeriu Iftime, şi antrenorul Cristian Popovici dau peste cap o tradiţie care instituţionaliza pe podium, uneori chiar din prima etapă, mereu acelaşi trio bucureştean, cu mereu aceiaşi rataţi de prim rang, eşuaţi şi prin străinătăţi, dar onorîndu-şi notorietatea la intern cu tot felul de golănii de pagina-ntîi.

Cum încă două nou promovate, ACS Poli şi  Săgeata Năvodari – ce branduri imposibile !!! – se obrăznicesc şi le ţin după ele pe Dinamo, CFR Cluj, Oţelul, FC Vaslui şi Gaz Metan – ce nume inspirat de echipă !!! – am putea să gîndim că în fotbalul nostru se petrece o răsturnare, una de la anormal la normal. O ierarhizare conform cu adevărurile jocului, nu cu banii şi cu vanităţile patronilor.

Oricît de pitoreşti ne par la prima vedere cîteva nume de-ale botoşănenilor, cum ar fi bunăoară Curileac, Patache, Maghici sau Ghinga, cu ele pe podiumul campionatului ne vom obişnui mai repede decît cu alde Caue, Onducu, Mamele, Arce, Aguirre, Priso, Alcenat sau M’ Bwabutho. Tot pitoreşti, iar unele mai mult decît pitoreşti, au fost şi surprinzătoarele nume Buleică, Bucurică, Pleaşcă, Strătilă, Dîlbea, Chitoşcă, Rîpă şi Cînu, şi uite că nu ne mai sună exotic. Reversul situaţiei e că în acest creuzet al fiilor rătăcitori, care se cheamă Campionatul Naţional al României, multe nume autohtone cu genealogii greu de dezlegat seamănă atît de mult cu acelea ale unor nimeriţi la noi de prin patru zări încît e greu de spus cine ce fel de neam este. E ca şi cum la periferiile lumilor nu numai sărăcia seamănă, ci şi numele săracilor. Mai ales că unii tineri, ridicaţi din familii de rromi cu aplicaţii cosmopolite, se cheamă Leandro, Orlando, Fernando sau Buleandro.

După ce parcurgi toate loturile din Liga-ntîi, cu vedetele şi seniorii de drept ai acestora, şi revii la simpaticii anonimi din Botoşani, ai cam acelaşi sentiment de solidaritate, dublat de unul de scepticism, ca în cazul Urzicenilor. Te bucuri că li se mai dă peste nas unor formaţii pline de nume gonflate şi siliconate de agenţi, de media şi de nişte patroni exaltaţi, dar te şi întrebi ce o să facă domnul Iftime dacă, ferească Dumnezeu!, o să şi termine campionatul pe primul loc?! Acum ştim pe unde a băgat cămaşa, dar cînd o fi la scos, pe unde o scoate?