Ce-i mînă pe ei în luptă, ce voiesc acei…

Naţionalele de tineret şi de juniori sînt un cumul de ruşini şi de ratări

Deşi nu am avut nici un motiv explicit pentru care să mă uit la tot meciul adunăturii lui Săndoi cu echipa de vînoşi sub 21 de […]

Naţionalele de tineret şi de juniori sînt un cumul de ruşini şi de ratări

Deşi nu am avut nici un motiv explicit pentru care să mă uit la tot meciul adunăturii lui Săndoi cu echipa de vînoşi sub 21 de ani a Ciprului, am făcut-o. Situaţiile în care chiar lipsa motivaţiilor te îndeamnă să faci un lucru nu-s tocmai rare. Ţi se activează nişte întrebări stătute referitoare la cauze şi determinări. Absurdul are şi el o scadenţă. Aşa-numitele noastre naţionale de juniori şi tineret sînt un cumul de ruşini şi ratări. De fapt, nu şi ratări, fiindcă nu-şi propun nimic de decenii. În conştiinţa publică s-a instaurat simţămîntul păgubos că găştile astea de puştani trebuie să existe, din raţiuni numai de Federaţie ştiute, că o altă gaşcă, aceea care conduce fotbalul, e interesată ca treburile să meargă din rău în mai rău – pentru că din bine în mai bine le-ar lua alţii locul –  şi că ne găsim în faţa unui gen de absurd care n-o să se termine niciodată. Sîntem în genul acela de fatalism românesc care, prin instituţionalizare, ne umple de mîndrie: asta e !

Pricinile pentru care tinerii n-au de ce să se remarce în aceste făcături de circumstanţă, cu antrenori pe care nu i-ar lua nici un club divizionar, trimit la celelalte pricini, la acelea care-i fac să-şi dea silinţa, să dea tot ce pot la formaţiile din prima ligă la care au urcat. Aici sînt motivaţi puternic atît de propriul contract, cît şi de contractele mai bune ale celor din jur, pe cînd prezenţa la juniori şi tineret e degeaba. Nu de aici se fac promovările.

Pentru alde Iancu, Stanciu şi nu mai ştiu cine, convocarea la Under 21 nu e doar o oboseală care nu duce nicăieri, e de-a dreptul o declasare. La Steaua, au toate motivaţiile. Tot ce pot dovedi duce undeva, la titularizări pe post, la prime şi la un tain mai mare, la naţionala mare. La brambureala lui Săndoi e drum închis. Ar fi să-şi rupă oasele doar ca să-şi ia leafa selecţionerul care nu selecţionează, pentru care selecţionează mai-marii lui de la Federaţie.

Un psihiatru m-a lămurit că în profesiile dominate de ambiţii mocnite cel dintîi îmbătrînesc şi mor motivaţiile. Sportul e o profesie a marilor ambiţii. Una e să-ţi moară motivaţiile devreme şi alta e să fii trimis în arenă fără nici una. Iar cînd motivaţiile antrenorilor sînt şi mai moarte decît ale juniorilor, totul duce în jos. Tot ce mai speră antrenorii de la naţionalele mici e pensia. Nu numai fotbaliştii sînt practic terminaţi la 32-35 de ani. Cei mai mulţi dintre antrenorii circulaţi de la loturile tinere erau terminaţi înainte de a începe. Păi, dacă-s buni, de ce nu-şi oferă talentul în prima ligă, în locul şumudicilor de aici, specializaţi în salvarea de la retrogradări?