O comedie de vacanţă: transferurile

Vă mai amintiţi de poezia aceea cu zece negri mititei, din care a mai rămas doar unul?

În clasa a VIII-a, cei dintr-a IX-a îmi păreau mult mai mari decît erau în fapt, iar cei din clasa a X-a de-a […]

Vă mai amintiţi de poezia aceea cu zece negri mititei, din care a mai rămas doar unul?

În clasa a VIII-a, cei dintr-a IX-a îmi păreau mult mai mari decît erau în fapt, iar cei din clasa a X-a de-a dreptul maturi şi atoateştiutori în relaţia cu fetele. Unul dintre atoateştiutorii din a X-a se amesteca mereu cu noi, mititeii şi inocenţii, ca să se dea viteaz cu multele lui cuceriri. O vedeţi pe roşcata aia – zicea el arătînd cu bărbia către o fată care trecea grăbită şi fără să ne bage în seamă pe cealaltă parte a străzii -, ei, bine, mă mucoşilor, 50% din treabă e ca şi făcută! Mai tîrziu am aflat ce însemna acel înnebunitor de masculin 50%: El voia. Nu conta că fata habar n-avea de lăudăros, tot ce conta era că el voia.

Foarte multe din ştirile înnebunitor de interesante despre transferuri, pe care le primim în aceste luni de pauză competiţională, au la bază un 50% delir de mărire, forfotă publicitară şi un avans de alba-neagra financiară. Doar, doar o muşca vreun fraier momeala cu jucătorul curtat cu banii jos de trei mari campionate continentale!

Ciudăţenia e că transferurile date ca sigure în proporţie de 99,99% sînt mai puţin credibile decît cele care bîjbîie la procente. Nu cred că s-ar mai mira careva dacă, dintr-o imperioasă nevoie de precizie, ni s-ar servi poveşti despre transferuri sigure 63,5% sau 88,14%. Uneori am senzaţia că atunci cînd sînt proclamate public, nu se aşteaptă nimeni să fie şi crezute. Că avem parte de o comedie convenţională de umplut cu ceva plictiseala dintre primăvară şi toamnă. Poate şi de o diversiune. Ne distrăm şi mai uităm de cacealmalele din campionat. O ştire de tipul „cutare vedetă a noastră are un 8% nădejde într-un transfer în Anglia” ar da cu adevărat de gîndit. Un 8% înseamnă că un samsar englez s-a interesat cum se pronunţă în româneşte Nilă. E ceva. E un punct de plecare pe care te poţi bizui.

Şi dacă ar fi vorba doar de transferurile propriu zise, dar marea ţicneală e la sumele avansate în tratative. De cîte ori citesc veştile cu găleţile de euro puse la bătaie de fraierii de italieni ori de generoşii scoţieni pentru nu ştiu care mălai mare al nostru, îmi amintesc de replica unui mărunt negustor de talcioc care, după o tîrguială  balcanică de o jumătate de ceas, a acceptat a zecea parte din suma pretinsă pentru marfa lui la începutul tocmelii. Auzi, şefu’ – a zis el la vederea banilor -, aia era discuţia despre bani. Ăştia e chiar bani!

Şi dacă tot e să ne amuzăm niţel cu farsele publicitare dintre două campionate, cred că veştile astea aiuritoare cu poturi de zeci de milioane de euro îşi au originea în bancul care circula prin anii 1980 despre ce înţelegea cetăţeanul Bulă din comunicatele oficiale privitoare la recoltele-record într-o ţară care făcea foamea. Că s-a terminat recoltatul porumbului la televiziune şi că urmează să se mai termine la radio şi pe ogoare.