Tudor Octavian

Finețea observației și meșteșugul își dau mâna în texte care pot fi citite și la berărie, și la biblioteca Academiei

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Tudor Octavian
Un articol care nu merge cu sarmale și cârnați

Un fost coleg de la filologie, devenit cercetător lingvist, a alcătuit, în paralel cu sarcinile de serviciu și, s-ar putea spune, în pofida acestora, două tomuri masive, coborând în istorie și apoi urcând “la zi”, cu cele două definiri ale […]

...

Mai bine pe tușă, decât în spital

Dacă arbitrii ar sancționa toate faulturile golănești – din spate, la glezne, la fibră și prăvălirile pe adversar – prin care cei mai mulți dintre jucătorii cu o tehnică precară și cu o genă de maidan a răzbunării, la jumătatea […]

...

Eu, noi și regalitatea

Pentru mine, cel crescut cu o istorie mincinoasă și îmbătrânind în diversiune, toate informațiile privind regalitatea și rolul ei în devenirea modernă a României, au renăscut cu un plus de sens, într-un imens vid afectiv, odată cu reîntoarcerea acasă a […]

...

O corvoadă și o pagubă-n ciuperci: Cupa României

Cu excepția lui Miriuță, condamnat să bată măcar în Cupă, până ce va ști dacă mai rămâne la Dinamo, și a unor echipe din Liga a 2-a, dar și acestea cu niște motivații în afara gloriei sportive, Cupa României la […]

...

Fotbalul cu epoleți de generali și colonei

Că, probabil, așa stau lucrurile în toată lumea. Și că nu e deloc bine să ai păreri foarte apăsate despre generalii și coloneii deveniți subiecții unor scandaluri bugetare, fiindcă orice ar face și ar drege aceștia, e pentru apărarea patriei, […]

...

Golănii de pagina-ntîi

Cine pe cine mai reprezintă la echipele naţionale?

De-a lungul multor mele prezenţe şi munci în presă şi-n librării, mi-am văzut fotografia, e drept în format mic, uneori zilnic, alteori la ocazii deosebite, niciodată însă pe prima pagină a unei […]

sâmbătă, 22 iunie 2013, 11:09

Cine pe cine mai reprezintă la echipele naţionale?

De-a lungul multor mele prezenţe şi munci în presă şi-n librării, mi-am văzut fotografia, e drept în format mic, uneori zilnic, alteori la ocazii deosebite, niciodată însă pe prima pagină a unei reviste sau a unui ziar. Ca să ajungi imagine de pagina-ntîi e nevoie de alte categorii de merite decît acelea pe care le probează un cetăţean care nu-i CEL MAI, în nu importă care privinţe. Nu-i destul să fii bun într-o profesiune artistică. Nu-i suficient nici să fii foarte, foarte bun. În destule cazuri, nu contează nici dacă eşti cel mai bun. Lucrurile stau la fel şi-n fotbal. Jucători buni, foarte buni şi excepţionali în toate privinţele, care nu şi-au văzut chipul pe toată pagina-ntîi a unui cotidian de sport sînt cu miile. Bunăoară mijlocaşii şi fundaşii.

Ca să se bucure de această onoare, le-a lipsit esenţialul, fapta care să-i scoată, fie şi numai pentru o vreme, din întinsul anonimat al onorabilităţii. O beţie monstruoasă, un viol, o golănie maximă, o extravaganţă de neam prost cu bani, o infamie civică, ceva ieşit din comun în tot ce are mai detestabil umanul.

Doi jucători de numai 19 unul şi 20 de ani celălalt – Gabriel Iancu şi Nicolae Stanciu –  au binemeritat de o pagină întîi a Gazetei noastre pentru golăneala lor de pahar de  dinaintea meciului de rahat cu amatorii din Feroe. Şi nu oricum, ci cu numele lor de alint : Gabi, Găbiţă, Găbişor şi Nicuşor. Iar dezmăţul dublat de scandal în hotel n-a fost, cum am gîndi mulţi dintre noi, cunoscuta beţivăneală a unor fiţoşi de la Steaua, ci un „spectacol bahic”.

Să mă scuze colegii din redacţie. Nu ei sînt pricina acestui articol. Nu-i vina gazetarului că marele public vrea zilnic mai mult decît cel mai mult. Presa românească are, în acest sfîrşit de bal al tiparului, o seamă de întîietăţi de supravieţuire şi n-o să fiu isteţul care să ceară ordine în funeralii. Problema nu e la protocoalele primei pagini, ci la climatul penal de la un capăt la altul în care a ajuns fotbalul în România, la reacţiile confuze ori de-a dreptul mîrşave pe care Federaţia şi Liga le au în situaţiile ce duc umanul din fotbal jos de tot, în imediata vecinătate a primitivităţii. Chestiunea nu e la doi sau trei derbedei care ies din adolescenţă pe uşa din dos sau pe fereastra de la privată, nu pe uşa principală, ci la faptul că ei se cheamă ROMÂNIA. I se spune adunăturii lui Săndoi „reprezentativa de tineret” şi „echipa naţională de tineret”.

Haideţi să le spunem o dată lucrurilor pe nume: rataţii ăştia să-i reprezinte pe cine au mai reprezentat, pe Mircea Sandu, pe Dumitru Dragomir, pe părinţii şi pe toţi cei care le-au pus ghetele cu crampoane în picioare, dar pe noi, România decentă, muncitoare şi nevoiaşă să nu ne mai reprezinte! Să-i reprezinte pe agenţii şi pe patronii lor care aşteaptă condamnările din toamnă sau care au început să populeze penitenciarele, dar nu România! Sîntem Românii diferite.

Comentarii (54)Adaugă comentariu

Comentează